"În Liga a IV-a, bătălia la vârf este strânsă"
Preşedintele Asociaţiei Judeţene de Fotbal (AJF) Bihor, Valer Vancea, şi directorul de competiţii al forului care conduce fotbalul bihorean, Ioan Suciu, s-au întâlnit ieri cu reprezentanţii mass-media, pentru a face o analiză a turului de campionat, în competiţiile fotbalistice organizate de AJF Bihor.
Valer Vancea s-a referit în principal la turul de campionat al Ligii a IV-a la fotbal: "Dacă în sezonul trecut distanţa dintre primele clasate era destul de mare, în sezonul în curs bătălia la vârf este mult mai strânsă, diferenţa dintre prima şi a patra clasată fiind de doar patru puncte. Liderul, CSC Sânmartin, a încheiat turul cu 39 de puncte, la fel ca Unirea Valea lui Mihai, iar ocupantele locurilor 3 şi 4, Luceafărul II Oradea, respectiv Poiana Budureasa, au câte 36 de puncte. Ţinând cont de situaţia actuală, tragem speranţe la un retur palpitant".
Amintind că şi în Liga a V-a lupta pentru primele locuri este strânsă, Valer Vancea s-a referit şi la actele de indisciplină care au apărut în sezonul de toamnă. "Ne-am confruntat şi cu probleme de indisciplină, care nu fac cinste jocului de fotbal. Din păcate, acestea fac parte din fenomenul fotbalistic şi nu pot fi înlăturate în totalitate".
Şeful forului fotbalistic judeţean a continuat: "Am încercat să acordăm sprijin logistic pentru echipele nou înscrise în campionat. Am dori ca vacanţa în care am intrat să fie folositoare echipelor, astfel încât acestea să reuşească să-şi rezolve problemele financiare, să-şi completeze loturile şi să-şi îmbunătăţească baza materială. În legătură cu acest ultim aspect, echipele cu probleme vor fi în continuare monitorizate."
Şeful compartimentului de Competiţii, Ioan Suciu, a fost mai critic, considerând campionatul Ligii a IV-a "diluat, datorită diferenţei mari de puncte între prima şi ultima clasată. Spre lauda lor, unele echipe cu evoluţii modeste au continuat campionatul, dar, din punct de vedere organizatoric, Liga a IV-a a decurs foarte bine."
Campionatele se vor relua în 12-13 martie 2011
"Omul-statistică" al AJF Bihor, Ioan Suciu, a prezentat cifrele turului de campionat pentru Ligile a IV-a şi a V-a, în ceea ce priveşte eficienţa, disciplina, respectiv indisciplina. După aceea, Ioan Suciu a prezentat hotărârile luate în cadrul Comitetului Executiv care a avut loc luni seara.
Astfel, startul returului, atât în Liga a IV-a, cât şi în a V-a, a fost fixat pentru 12-13 martie 2011.
În 30 martie vor avea loc partidele din faza secundă a Cupei României, după împerecherea făcută pe criterii geografice, "ţintarul" meciurilor fiind următorul:
Minerul Şuncuiuş - Crişul Aleşd
Sporting Lugaş - Locadin Ţeţchea
Viitorul Brusturi - Viitorul Popeşti
Viitorul Borş - Cetatea Biharia
Bayern Oradea - Tricolorul Alparea
Voinţa Ciumeghiu - Victoria Avram Iancu
Inter Crişul Batăr - Izvorul Cociuba Mare
Atletico Mădăras - Kinder Junior Oradea
Crişul Sântandrei - Stăruinţa Săcueni
FC Paleu - Unirea Valea lui Mihai
Cetatea Finiş - CSC Sânmartin
AS Roşia - CF Liberty Salonta
Gloria Căbeşti - Poiana Budureasa
Pro Cefa - Frontiera Oradea
Vida Pomezeu - Luceafărul II Oradea
CSO Ştei - Biharea Vaşcău.
Meciurile se vor disputa în sistem eliminatoriu pe terenul primelor echipe.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.