"Greii" FRF se adună la Oradea
În prima jumătate a lunii februarie, conducerea Federaţiei Române de Fotbal (FRF) va avea întâlniri cu reprezentanţii echipelor din ligile a II-a şi a a III-a, liceelor cu program sportiv, echipelor feminine, formaţiilor de fotbal în sală şi ale cluburilor cu activitate exclusivă la nivelul copiilor şi juniorilor. Unul dintre oraşele care vor găzdui asemenea reuniuni va fi şi Oradea, alături de Târgu Mureş, Râmnicu Vâlcea, Iaşi şi Brăila.
Federalii se vor afla în oraşul de pe Crişul Repede în zilele de 1 şi 2 februarie. Acţiunea este intermediată de Asociaţia Judeţeană de Fotbal (AJF) Bihor. Cheltuielile de cazare şi masă pentru participanţi sunt asigurate de FRF în limita unui reprezentant al fiecărui club. Transportul va fi suportat de grupările respective. "Anual Federaţia face astfel de întâlniri. Mă bucur că de data aceasta invitaţia noastră a fost acceptată, mai ales că, de foarte mult timp, conducerea FRF nu a ajuns la Oradea", a spus Valer Vancea, preşedintele AJF Bihor, la întâlnirea de ieri cu mass-media locală.
La dezbaterile pe seama problemelor şi proiectelor din eşaloanele inferioare care vor avea loc la Hotel Continental sunt aşteptaţi 53 de invitaţi. Vor lua parte oficiali ai unor cluburi sau instituţii sportive din Bihor, Timiş, Arad, Hunedoara, Maramureş, Satu Mare şi Sălaj. Dacă prima zi va fi una festivă, cea de-a doua va fi dedicată discuţiilor, urmate de o conferinţă de presă.
Din staff-ul FRF vor face parte preşedintele Mircea Sandu, secretarul general Adalbert Kassai, directorul general Ioan Lupescu, directorul Şcolii Federale de Antrenori, Mircea Rădulescu, preşedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, Gheorghe Constantin, directorul de Competiţii, Dumitru Mihalache, şeful Serviciului Juniori, Dan Ionescu, şi şeful Serviciului Juridic, Justin Ştefan.
Tematica întâlnirii este diversă, de la prezentarea şi dezbaterea unor probleme de legislaţie generală care au legătură cu statutul şi regulamentul FRF, calendar şi sistem competiţional actual şi de perspectivă, tehnico-metodice privind selecţia şi antrenamentul, sectorul juvenil, cooperare cu autorităţile locale pentru dezvoltarea infrastructurii şi până la aspectul comercial al sportului.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.