"Fluieraşul", sub nivelul meciului: Oţelul Ştei - Stăruinţa Săcueni 2-2 (0-1)
Stadion: Oţelul
Spectatori: 175.
Marcatori: Matei 77 (11 metri), Merce 83/ Tomuţiu 45, 57.
Cartonaşe galbene: Paşca / Dancu, Sime, Floruţa (2), Copil, Popescu (2), Cuc.
Cartonaşe roşii: Boca 63/ Cuc 63, Floruţa 84, Popescu (90+1)
Oţelul: Bărăian - Merce, Ciuciu, Boca, Matei, Boldor (57 Fordon), Negrita (57 Berce), Haica, Petriş, Raţ, Junc (55 Paşca). Antrenor: Florin Galea.
Stăruinţa: Dancu - Sime, Floruţa, Gârz, Ciuciu, Copil (58 Lemak), Popescu, Coita, Cuc, Tomuţiu (80 Buescu), O. Morna (86 Moga). Antrenor: Lucian Stance.
Arbitri: Marius Omuţ - la centru, asistat de Anca Tătar şi Călin Putyer. Observator AJF: Alexandru Nagy.
Intenţionat, în această ediţie de campionat, am evitat să "remarc" prestaţia brigăzilor de arbitri, pentru că de multe ori a greşi este omeneşte, însă a arbitra cu "aere" divizionare şi a pierde astfel jocul "din fluier" este cu totul altceva.
În acest meci, în prima repriză, centralul a fost întotdeauna departe de faze, luând decizii curioase şi chiar anapoda, care au nemulţumit ambele tabere. În min. 63 al partidei, un jucător oaspete simulează un fault dur în propriul careu, iar la rampă ies Raţ şi Cuc, care au ceva de împărţit. În zonă şi-a făcut aparţia căpitanul gazdelor, Dorin Boca, iar discuţiile se termină cu câteva "precipitaţii" verbale, în urma cărora eliminaţi sunt Cuc şi Boca, şi nu Raţ, care trebuia să-şi ia "zborul" la cabine. Din acest moment, centralul este depăşit de situaţie şi începe vânătoarea jucătorilor oaspeţi şi mai elimină încă doi, spre disperarea conducerii tehnice şi a galeriei ce i-a însoţit, care au huiduit jalnica prestaţie a acestuia.
Meciul a fost însă deosebit de spectaculos. În prima repriză, gazdele au avut un start fulminant prin Petriş (15, 17), blocat de Danciu. Bara s-a opus şutului lui Ciuciu (18), care apoi şi-a mai încercat o dată norocul, dar mingea a fost respinsă de pe linia porţii. Oaspeţii au echilibrat jocul şi au reuşit să înscrie prin Tomuţiu (45) în urma unui contraatac. Repriza secundă debutează cu o ocazie a lui Copil (53), însă, pe fază, Tomuţiu (57) a mărit diferenţa.
Gazdele au prins aripi, după ce Morna (73) a ratat o lovitură de pedeapsă. Matei (77) a fost mai precis de la 11 metri, iar Merce (83) a egalat cu un şut din cădere. Floruţa (84) a primit al doilea galben, în timp ce şteienii au prins curaj, dar şutul "viclean" al lui Petriş (88) a întâlnit bara laterală. Popescu (90+1) a fost trimis şi el la cabine, dar gazdele nu au profitat. Raţ (90+3) a reluat cu capul în bară, din cădere, după ce a fost împins clar, dar arbitrul a considerat că încă o lovitură de pedeapsă era o pedeapsă prea mare pentru oaspeţi.
Un fapt demn de remarcat a fost gestul jucătorilor celor două echipe de la final, care s-au îmbrăţişat şi şi-au urat succes.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.