"Fă sport indiferent de vârstă" - O nouă "mişcare" în Depresiunea Beiuşului
Doi împătimiţi ai fotbalului din Depresiunea Beiuşului, Ionel Goina şi Nicolae "Gogu" Uşvat, au provocat selecţionata presei bihorene la un meci de fotbal. Fideli programului "Fă sport indiferent de vârstă", ziariştii au acceptat propunerea de a întâlni o selecţionată a satului Josani.
Confruntarea amicală s-a desfăşurat pe unul dintre terenurile sintetice ale cochetei bazei sportive din Delani (administrator, Ionuţ Cergheş). N-au lipsit golurile, mai mult sau mai puţin spectaculoase, ratările incredibile şi fair-play-ul. Cu foşti sau actuali jucători în componenţă, gazdele de conjunctură au condus în cea mai mare parte a timpului, dar "presarii", chiar şi în formulă restrânsă şi improvizată, nu au acceptat uşor superioritatea adversarului. Cu fostul internaţional Sorin Cigan în mare formă, selecţionata Josani s-a impus la limită (12-11), dar de câştigat au avut toţi cei care au făcut o ieşire şi o mişcare cu acest prilej. Interesante au fost şi "concluziile" acţiunii reliefate într-un cadru asigurat de cei doi amfitrioni.
Selecţionata Josani: Ioan Pap-Deac - Radu Bitea (1 gol), Ionel Goina, Raul Lasc, Sorin Cigan (11), Claudiu Neag.
Manager: Nicolae "Gogu" Uşvat.
Presa: Zoltan Szanto - Teo Biriş (1), Peti Boroş (1), Gabriel Matica (1), Horia Buz (4), Ionel Popa (4).
Observator FRF: Valer Vancea.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.