Biharea Vaşcău - Vulturul Dobreşti 3-0
Stadion: Biharea
Teren: tare şi denivelat
Spectatori: 147
Marcatori: Iovan 68, 70, Lupuţ 73
Cartonaşe galbene: Boc, Bara, Micle / Bolha, Moţiu
Vaşcău: Boc - Hulber, Filip, Bursaşiu (Fordon 71), L. Sabău, Micle, Bara (Mureşan 85), Iovan, M. Sabău (Pădurean 46), Lupuţ (One 78). Antrenor: Ioan Sabău.
Vulturul: V. Burescu - Moţiu, Maliţa, Ciuhandu, Mitran, Goina, Bolha, Covaci, Cuc, Marincean, Cl. Dume (Tudor 75). Antrenor: Valentin Vesa.
Arbitri: Măd. Pirtea - R. Vidican, C. Neagu. Observator AJF: Silviu Lucuţa.


Dobreştenii au sosit la Vaşcău cu gândul de a mai "ameliora" deficitul de puncte, însă prestaţia lor a fost destul de subţire. Dacă s-ar fi "molipsit" de la ambiţiosul lor antrenorul, Valentin Vesa, prezent pe bancă în ciuda faptului că, în urmă cu puţin timp, a suferit o intervenţie chirurgicală şi se află încă în perioada de convalescenţă, poate altele ar fi fost datele problemei. Prima parte a fost anostă, cu doar câteva ocazii de gol, irosite de Maliţa (8), M. Merce (12), Dume (39).
De la cabine, gazdele au ieşit mult mai hotărâte şi, după ce M. Merce (54) a dat primul semnal, ratând din poziţie ideală, Iovan (65) a înscris un eurogol, pentru ca tot el să recidiveze cu noroc (67), după un carambol în careul mic, iar Lupuţ (70) a marcat elegant. Astfel, în doar 5 minute, oaspeţii au fost KO.
Victorie fără dubii a văşcăuanilor, care au promovat mulţi tineri în echipă şi aceştia dau satisfacţie, un fapt îmbucurător pentru viitor.