"Este o mare performanţă că vom participa la Jocurile Olimpice"
Printre cei 13 "magnifici" ai selecţionerului maghiar, Istvan Kovacs, s-au aflat şi cinci componenţi ai formaţiei campioane CSM-Digi Oradea (Kadar, Diaconu, Chioveanu, Buşilă şi Ghiban), dar şi un poloist ex-orădean, Ramiro Georgescu, acesta evoluând în prezent în Ungaria. Kadar Kalman, unul dintre veteranii echipei naţionale, susţine că turneul preolimpic de la Edmonton a fost cel mai dificil din întreaga carieră, atât ca încărcătură emoţională, cât şi din punct de vedere fizic. "Am resimţit o presiune psihică deosebită, din cauza mizei imense, precum şi o oboseală accentuată, disputând un meci în fiecare zi. Din fericire, totul s-a terminat cu bine pentru noi", a precizat căpitanul echipei CSM Digi. Colegul său, Nicolae Diaconu, este de părere că echipa naţională a obţinut o performanţă notabilă în condiţiile în care puţin mai sperau cu adevărat că România va fi prezentă la Jocurile Olimpice. "Am avut parte de sorţi potrivnici, dar am crezut în şansele noastre şi am dat totul pentru victorie, chiar dacă în bazin ne-am luptat pe lângă adversari şi cu o presiune venită din partea cavalerilor fluierului, având în fiecare meci aproape de două ori mai multe situaţii de om în minus, decât adversarii noştri. A fost foarte greu şi obositor, dar am făcut tot ce a depins de noi. Este o mare performanţă că vom participa la Jocurile Olimpice" - este de părere Diaconu. Ultimul joc din grupă a fost fără miză pentru tricolori care în ciuda înfrângerii suferite în faţa Muntenegrului au terminat pe locul secund şi aveau o misiune facilă în sferturi, unde au învins, clar, Brazilia. "Văzând victoria Macedoniei, am simţit că roata s-a întors, că norocul va fi de data aceasta de partea noastră", spune Kádár. "Ne-am realizat visul. După meciul cu Brazilia, nu ne-am mai putut concentra în partidele care au urmat, a contat doar că vom fi prezenţi la Jocurile Olimpice", a adăugat Nicolae Diaconu, care a susţine că acestă calificare a mai îndulcit eşecul din urmă cu 4 ani, când naţionala de polo a pierdut, în mod dramatic, calificarea la Jocurile Olimpice de la Beijing, chiar la Oradea. "Faţă de turneul din 2008, am avut acum o misiune mult mai grea, dar l-am îndeplinit. Se pare că tradiţia continuă, iar ţara gazdă a turneului preolimpic nu se califică la Olimpiadă, lucru confirmat şi la Edmonton, unde canadienii au ratat şansa de a merge la Londra". Componenţii echipei naţionale au primit o săptămână de pauză, după care se vor întoarce la echipele lor de club pentru a pregăti primul turneul final al Superligii Naţionale.



nu putem castiga ne fura arbitrii si in loc de apa ne pun bere in bazin
draga peti termina cu prostiile MAGNIFICI SI MARE PERFORMANTA DACA LUAM AUR OLIMPIC DAR.....?