Luceafărul Felix tratează cu maximă atenţie şi ultimul meci oficial din acest an. Echipa bihoreană face deplasarea încă de astăzi spre Târgovişte, unde mâine va efectua şi un antrenament. În tentativa de a obţine un rezultat pozitiv, bihorenii vor avea de depăşit şi handicapul unor absenţe datorate suspendărilor şi accidentărilor.

Cinci absenţe în lot

Faţă de lotul cu care stafful tehnic a abordat ultimele partide, au rămas acasă George Bogdan (foto, la minge), D. Muntean, Pocian - suspendaţi, în timp ce Scvarczkopf şi Roşu sunt accidentaţi. Acest lucru nu-i împiedică, însă, pe oficialii clubului bihorean să se gândească la punct(e) în această deplasare, chiar dacă întâlnesc o adversară incomodă care şi-a depăşit condiţia de nou promovată. "Avem nevoie de un rezultat bun după ce în ultimele două meciuri de acasă nu am obţinut decât un punct, deşi jocul nostru nu a fost rău. Important e să nu pierdem acest meci şi ar fi extraordinar dacă am reuşi acest lucru. Şi un punct ar fi bun, ţinând cont de situaţia noastră. Campionatul e destul de echilibrat, mai ales în partea a doua a clasamentului şi fiecare punct contează foarte mult", este de părere Florin Farcaş (foto jos), managerul general al Luceafărului, echipă aflată pe locul 9, cu 19 puncte, 6 dintre acestea fiind obţinute pe terenuri străine (o victorie şi trei egaluri).

Chindia remizează des acasă

Pe teren propriu, Chindia Târgovişte, locul 6, cu 21 de puncte, este abonată la remize (5), pe lângă care a mai înregistrat două victorii şi nicio înfrângere. Clubul dâmboviâean este finanţat şi de fostul internaţional Gică Popescu şi până în urmă cu o lună şi jumătate a fost condus de Ion Crăciunescu, actualul preşedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor (CCA)... Partida va avea loc sâmbătă, de la ora 11.00, şi va fi condusă la centru de Iulian Călin (Ştefăneşti); asistat de Andrei Simonis (Bucureşti) şi Călin Teodor (Brăila). Observatori au fost delegaţi bucureştenii Ioan Cristea şi Victor Cruceană. Încheierea turului nu va fi sinonimă cu vacanţa imediată pentru componenţii Luceafărului, aceştia mai având programate antrenamente până în 16 decembrie.