"Dobrin juca fotbalul cu o bucurie de neimaginat"
Mircea Sandu: "E o pierdere imensă pentru fotalul românesc, pentru societatea românească. Dobrin a fost un familist convins. Juca fotbal cu copiii, a făcut o şcoală de fotbal. Gicu Dobrin şi Gica, soţia sa, au reprezentat un cuplu indestructibil toată viaţa lor şi chiar un exemplu pentru restul lumii. Era tânăr, avea doar 60 de ani, dar Dumnezeu nu cântăreşte în ani şi aşa este... trebuie să ne supunem. Rămâne pentru noi toţi o memorie vie pentru felul cum se comporta în teren şi în afara lui. Pot spune că sunt fericit că am jucat în echipă cu Dobrin, am jucat în acea mare echipă a României, cu Dobrin, Dumitrache, Dinu, Radu Nunweiller. Dobrin a reprezentat un fenomen social în România, pentru că oriunde mergea cu FC Argeş sau cu naţionala era admirat. El juca fotbalul cu o bucurie de neimaginat, nu era o corvoadă cum este pentru unii. Iar el era vesel şi în viaţa de zi cu zi. Un familist excepţional. El va rămâne o legendă a fotbalului românesc".
Gică Popescu: "Nu-mi vine să cred ce aflu! Ştiam că este măcinat de o boală cruntă, după ce verişoara mea, care este medic, l-a consultat în vară şi mi-a spus că starea sa se va înrăutăţi. Am tot sperat să nu aiba dreptate, să se fi înşelat! S-a dus un mit al fotbalului românesc. Dobrin a lăsat în urma sa o amintire superbă. A plecat dintre noi unul dintre cei mai buni fotbalişti români, de o fineţe incredibilă. E asa păcat că Dumnezeu l-a luat dintre noi aşa devreme! Dumnezeu să-l ierte!".
Gabi Balint: "Pierderea lui Dobrin înseamnă dispariţia unei legende. A fost un om blând. A fost poate cel mai mare fotbalist român. L-am văzut pe Dinamo cînd eram mic copil şi ştiu că mi-am dorit să ajung un fotbalist precum Dobrin. De asemenea, ţin minte un meci la Piteşti, când l-a ridiculizat pe Kempes, marele fotbalist argentinian, într-un meci cu Valencia".
Ilie Balaci: "E greu să vorbim la trecut despre Dobrin. Ţin minte un moment de la echipa naţională care m-a surprins. Eram în Turcia, după un meci, în bazar. Nu exista vânzător care să nu-i ofere ceva, şi nu erau români, erau turci. Era iubit peste tot. Ţin minte alt moment, când voiam un inel pe care nu mi-l permiteam, iar Dobrin l-a luat şi mi l-a pus pe deget. Era incredibil cât de mult era iubit. A fost un om cu un suflet minunat şi nu l-am văzut niciodată supărat. Greu foarte greu... nici nu-mi vine a crede că nu mai este, cu toate că o parte dintre noi ştia unde se va ajunge. Era un tip la care nu se putea ajunge uşor, în sensul atât de mare era ca fotbalist şi ca om încât îţi era ruşine, cel puţin mie, să treci prin faţa lui. Era în continuu cu zâmbetul pe buze. Nu-mi aduc aminte să fi jignit pe cineva sau mă rog... dacă te jignea, o facea pe teren cu mingea. Acolo cu siguranţă că i-a jignit pe cei mai mulţi".
Mircea Rădulescu: "Nicolae Dobrin, prin gena lui, prin talentul lui, prin vocaţia lui, a fost într-adevăr de excepţie şi a făcut diferenţa de câte ori a avut ocazia. Nu poţi ca antrenor decât să fii fericit, să fii intr-o stare de euforie, când ai în echipa ta un astfel de fotbalist. Rezolvă ceea ce nu rezolvi prin luni de antrenament. El era jucătorul care picta, care nu trăgea linii sau făcea matematică, el picta. Ceea ce făcea el în teren era asemănător cu ceea ce fac oamenii de mare vocaţie şi artiştii în celelalte domenii ale artei".



Comentarii
Nu există nici un comentariu.