Cele două meciuri disputate miercuri seara au configurat tabloul semifinalelor Ligii Campionilor, trei dintre cele patru echipe calificate în penultima fază a competiţiei fiind engleze. Cotate drept favorite la tragerea la sorţi a acestei faze, Manchester United şi Arsenal şi-au valorificat statutul, reuşind să depăşească pe FC Porto, respectiv Villarreal.

Egalul din meciul tur (2-2) părea să favorizeze formaţia lusitană, un rezultat de 0-0 fiind suficient pentru ca trupa unde activează fostul rapidist Săpunaru să acceadă în careul de aşi al celei mai prestigioase competiţii europene intercluburi. Însă toate calculele s-au risipit la reuşita de excepţie a lui Cristiano Ronaldo, care a expediat o torpilă de la 35 de metri de poarta portugheză, de neoprit pentru orice portar indiferent de valoarea sa. După gol, gazdele au încercat să înscrie golul care i-ar fi dus în semifinale, dar defensiva "diavolilor" a fost mereu la post, iar când aceasta a gafat, norocul a purtat culorile Albionului. Repriza a doua s-a desfăşurat pe aceleaşi tipare, însă campioana Europei a rezistat, gazdele forţând o egalare ce s-a dovedit doar o Fata Morgana. Fluierul de final a consfinţit un succes muncit şi logic al liderului din Premier League, care se va duela pentru un loc în finala de la Roma cu o altă echipă engleză, Arsenal Londra.
Încheiată de asemenea nedecis, partida tur dintre Villarreal şi Arsenal indica drept favorită formaţia iberică, care cu un 0-0 ar fi obţinut o performanţă istorică. Iluziile spaniolilor au durat foarte puţin, pentru că "tunarii" au tratat serios întâlnirea, la pauză avantajul gazdelor fiind liniştitor. Al doilea mitan n-a schimbat mare lucru, trupa lui Arsene Wenger fiind în continuare vioara întâi a unei partide în care Villarreal s-a dovedit depăşită în primul rând de miză. Aşadar, semifinalele Ligii Campionilor au ca protagoniste trei echipe engleze şi o formaţie spaniolă, FC Barcelona. Va fi oare un nou an al echipelor din Premier League sau catalanii vor sparge hegemonia celui mai puternic campionat din Europa?
FC Porto - Manchester United 0-1 (0-1)
Marcator: / Cr. Ronaldo 6
FC Porto: Helton - Săpunaru (Tomas Costa 80), Rolando, Bruno Alves, Cissokho - Lucho Gonzalez (Mariano 31), Fernando, Raul Meireles - Lisandro Lopes, Hulk, Rodriguez (Farias 64). Antrenor: Jesualdo Ferreira.

Manchester United: Van der Sar - O'Shea, Ferdinand, Vidici, Evra - Anderson (Scholes 78), Carrick, Giggs - Cr. Ronaldo, Berbatov (Nani 68), Rooney. Antrenor: Alex Ferguson.
Arsenal Londra - Villarreal 3-0 (1-0)
Marcatori: Walcott 10, Adebayor 60, Van Persie 69 (11 m)
Arsenal: Fabianski - Eboue, Toure, Silvestre, Gibbs - Walcott (Denilson 77), Song, Fabregas, Nasri - Adebayor (Bendtner 83), Van Persie (Diaby 77). Antrenor: Arsene Wenger.
Villarreal: Diego Lopez - Angel, Gonzalo Rodriguez, Diego Godin, Capdevilla - Cani (Jordi 70), Eguren, Pires, Bruno (Nihat 64), Mati Fernandez (Ibagaza 64) - Rossi. Antrenor: Manuel Pellegrini.
Programul semifinalelor propune două dueluri extrem de atractive: Chelsea - FC Barcelona şi Arsenal - Manchester United. Partidele vor avea loc la 28/29 aprilie (turul) şi 5-6 mai (returul), iar finala se va disputa la 27 mai, la Roma.