„Diavoli" contra "extratereştri" în finala Ligii Campionilor - Manchester United - Barcelona
Sezonul 2010-2011 se va încheia în această seară pe miticul Stadion Wembley din Londra acolo unde cu începere de la ora 21.45 (în direct pe TVR 1) se va disputa finala Ligii Campionilor. Faţă în faţă se vor afla Manchester United şi Barcelona, la doi ani distanţă de la finala de la Roma când Barcelona s-a impus cu 2-0.
Cele două echipe care se luptă pentru trofeul câştigat în sezonul trecut de Internazionale Milano sunt două dintre cele mai valoroase echipe, dominând atât competiţiile continentale cât şi întrecerile interne. Pentru Manchester United, partida de pe Wembley va fi a treia finală în ultimii patru ani, britanicii având în palmares trei trofee, ultimul obţinut acum trei sezoane în faţa lui Chelsea. În plus diavolii roşii după ce au obţinut al patrulea titlu în Premier league în ultimii cinci ani au devenit echipa cu cele mai multe titluri, 19 depăşindu-i astfel pe „duşmanii de moarte" de la Liverpool. Fără rivali în Primera Division unde a obţinut al treilea titlu consecutiv, Barcelona are în palmares tot trei trofee continentale. Primul succes obţinut chiar pe Wembley în 1992 în disputa cu Sampdoria a fost urmat de succesul din 2006 în faţa lui Arsenal şi din 2009 chiar în faţa diavolilor roşii. Spre deosebire de finala de la Roma, Manchester United nu mai contează pe Cristiano Ronaldo ajuns la Real Madrid şi Carlos Tevez trecut la rivalii de la Manchester City, dar Alex Ferguson a pompat sânge proaspăt reprezentat de ecuadorianul Valencia sau mexicanul Javier Hernandez. De cealaltă parte, Pep Guardiola a renunţat la Eto`o şi Toure şi l-a adus lângă Messi, Xavi, Iniesta sau Puyol pe David Villa, cu excepţia primului, toţi devenind campioni mondiali anul trecut alături de reprezentativa Spaniei.
Catalanii favoriţi
Barcelona a juns în finală după ce a terminat prima în grupa D din care au mai făcut parte FC Copenhaga, Rubin Kazan şi Panathinaikos Atena, eliminând apoi Arsenal Londra, Şahtior Doneţk şi Real Madrid. Manchester United nu a avut nici ea mari emoţii în prima fază, câştigând grupa C în faţa lui Valencia, Glasgow Rangers şi Bursaspor, victime britanicilor căzându-le apoi Olimpique Marseille, Chelsea şi Schalke 04. Finala din acest an a celui mai râvnit trofeu la nivel de club propune un duel între tinereţea şi exuberanţa catalanilor şi experienţa britanicilor la care Vand Der Saar ajuns la 40 de ani se va afla la ultimul meci al carierei. Prin prisma jocului etalat şi a valorii lotului de care dispune, Barcelona considerată una dintre cele mai bune şi frumoase echipe din istoria fotbalului este cotată cu prima şansă la adjudecarea trofeului. Darş aşa cum a demonstrat şi Internazionale Milano în sezonul trecut , fotbaliştii antrenaţi de Pep Guardiola nu sunt invincibili, iar experienţa britanicilor ar putea face diferenţa într-un meci care va fi urmărit cu sufletul la gură pe întreg mapamondul. Echilibrul domneşte şi în ceea ce priveşte ultimele întâlniri directe dintre cele două echipe. Manchester United a eliminat Barcelona în semifinalele Ligii Campionilor în 2008 după 0-0 pe Nou Camp şi 1-0 pe Old Trafford, catalanii revanşându-se un an mai târziu în finala de la Roma câştigată cu 2-0.
Echipe probabile:
Barcelona: Valdes - Alves, Pique, Mascherano, Puyol - Xavi, Busquets, Iniesta - Pedro, Messi, Villa.
Antrenor: Pep Guardiola
Manchester United: Van der Saar - Da Silva, Ferdinand, Vidic , Evra - Valencia, Giggs, Carrick, Park Ji Sung - Rooney, Hernandez.
Antrenor: Alex Ferguson
Arbitrii: Victor Kassai la centru - Mihaly Fabian şi Tamas Bognar - asistenţi, toţi din Ungaria.
Manchester va cistiga aceasta finala cu scorul 1-0