"Dacă nu-l tratăm serios, meciul cu Reşiţa poate fi periculos"
După meciul din etapa precedentă, cu FC Drobeta Turnu Severin, antrenorul Gheorghe Silaghi a fost dezamăgit nu numai de rezultat (0-0), cât şi de atitudinea şi evoluţia jucătorilor săi. Aceştia au ocazia, sâmbătă, la Reşiţa, să mai şteargă din impresia nefavorabilă lăsată la ultima întâlnire în faţa propriilor suporteri.
Chiar dacă va întâlni o echipă adunantă în grabă, care încă mai transferă jucători, tehnicianul lui FC Bihor i-a pus în gardă pe "roş-albaştri". FCM Reşiţa a pierdut toate cele trei jocuri din retur, fiind serios ameninţată cu retrogradarea. "S-ar putea să fie un meci periculos, dacă nu-l tratăm serios. Nu e bine ca forma slabă să se prelungească. Mergem să câştigăm şi cred că băieţii sunt conştienţi de acest lucru. Din informaţiile pe care le am, se pare că oficialii Reşiţei intenţionează să legitimeze 11 jucători. Dar acestea sunt problemele lor. Se pare că pentru ei, cu meciul cu FC Bihor începe campionatul. Deci, trebuie să fim foarte atenţi, sunt convins că, după cum îi cunosc pe conducătorii de acolo, îşi vor lua toate măsurile, aşa că noi trebuie să abordăm meciul cu Reşiţa aşa cum l-am abordat pe cel cu Liberty. Vreau aceeaşi atitudine, niciun comentariu, trebuie să-şi vadă de joc 90 de minute, indiferent de maniera de arbitraj", susţine Silaghi.
Oficialul orădean s-a referit şi la unele probleme din cadrul lotului. "Sper să dispară din sânul echipei acea agitaţie continuă, frustrare, la unii (Bucur, Andor, Florea, Mihu, Ayza), şi oboseală, în cazul altora. Ei sunt jucători cărora le place să joace combinativ, or cu Drobeta nu le-a ieşit jocul şi au fost pasaţi, lucru care, evident, le-a creat o stare de surescitare. Trebuie să fie mai atenţi, mai siguri, mai determinaţi, pentru că dacă vor continua aşa, vor avea probleme. Vor fi sancţionaţi", a explicat Gheorghe Silaghi.
Ieri, fotbaliştii de la FC Bihor au avut o zi mai lejeră. Au fost chemaţi la stadion doar pentru a viziona partida cu FC Drobeta Turnu Severin. "Principalul" lui FC Bihor a anunţat că în formula de start vor surveni unele modificări. Cert este că va sări din schemă C. Bucur, suspendat.
Partida cu FCM Reşiţa va fi arbitrată de timişoreanul Constantin Făniţă, asistat de Dragoş Iliescu (Craiova), Vlad Cristea (Arad). Observator FRF a fost delegat Szilagy Ştefan (Satu Mare).
Comentarii
Nu există nici un comentariu.