Luni, 14 mai, s-au stabilit finalistele turneului organizat de clubul FC Bihor cu prilejul împlinirii a 110 ani de fotbal în Bihor şi a 40 de ani de când formaţia fanion a judeţului poartă titulatura FC Bihor.

În primul joc s-au întâlnit câştigătoarele grupelor C şi D, LPS Bihorul, respectiv CT "Transilvania". După un început foarte bun pentru elevii profesorului Ionel Popa, au preluat conducerea pe tabelă (2-0), prin golurile marcate de Roxin şi Herle, lepesiştii au restabilit, însă, egalitatea până la pauză, prin reuşita lui Jurcă şi Manea. În mitanul secund, elevii profesorului Ionel Negrea s-au desprins decisiv prin golurile marcate de Jurcă (de două ori) şi Pantea, Alin Herle, înscriind pe final al treilea gol al echipei Transilvania. Cu această reuşită. Herle l-a depăşit în clasamentul golgheterilor pe Lukacs Zsombor, de la "Ady Endre". A doua semifinală, care opunea câştigătoarele grupelor A, CT "Lucian Blaga", şi B, GŞ "George Bariţiu", nu s-a mai disputat, echipa colegiului "Lucian Blaga" neprezentându-se la joc, deoarece este calificată la finala pe ţară unei alte competiţii interşcolare, care va avea tot la sfârşitul acestei săptămâni, la Bucureşti. Echipa de la Blaga se va bate cu cele mai bune 5 echipe de acest nivel din ţară. Având în vedere că finala de la "Campionii Liceelor - Trofeul FC Bihor" se suprapune cu turneul din Capitală, antrenorul LT Lucian Blaga, profesorul Cristian Ungur, din respect faţă de competiţia organizată de clubul FC Bihor a preferat să nu se prezinte în semifinale decât (în cazul unei eventuale calificări) în finală. Astfel nu va mai avea loc nici final amică programată vineri, CT Transilvania obţinând medaliile de bronz.  Cele două finaliste se vor duela sâmbătă, de la ora 11, pe terenul principal al Stadionului "Iuliu Bodola", în deschiderea partidei dintre FC Bihor şi Gloria Bistriţa. În pauza acestui meci va avea lco şi festivitatea de premiere.  Clubul FC Bihor a ţinut să mulţumească echipei CT "Lucian Blaga" pentru participare dorindu-le fotbaliştilor orădeni mult succes în finala pe ţară.