"Cred că am visat un pic prea repede"
La conferinţa de presă de după meciul de baschet masculin dintre CSM Oradea şi BCMUS Argeş Piteşti, încheiat cu succesul clar la oaspeţilor (83-61), antrenorul formaţiei orădene, Veres Attila, era destul de dezamăgit, mai ales de prestaţiile unora dintre jucătorii săi.
Veres Attila, antrenor CSM Oradea: "Cred că am visat un pic prea repede, dar nu pot să spun că nu-mi pare rău că n-am reuşit să avem o prestaţie mai bună. Piteştenii ne-au trezit la realitate dintr-un vis frumos şi se vede că, deocamdată, această echipă atâta poate. Continuăm să avem carenţe în joc şi în momentul în care jucătorii străini sunt înlocuiţi, acest lucru se vede şi mai ales se simte. Din păcate, atunci când suntem dominaţi într-un sfert, nu reuşim să ne revenim. Noi nu ne putem organiza ca şi alte echipe, deoarece între noi şi jucătorii formaţiilor adverse există foarte mari diferenţe de volum, iar acest lucru contează foarte mult. Avem în echipă jucători foarte tineri care aruncă nejustificat în situaţii în care o pătrundere sau un pas ar fi o soluţie mult mai bună. Dar n-avem ce să facem, trebuie să ne pregătim mai bine şi, pe viitor, să abordăm fiecare meci cu gândul la victorie, indiferent de numele adversarului. Ne dorim mult un succes, ar fi binevenit pentru moralul nostru şi cred că nu peste mult îl vom obţine. Urmează jocuri cu adversari mai abordabili şi cred că în cele din urmă vom reuşi să câştigăm. Suntem obligaţi să câştigăm partida cu Rapid, în mod normal nu avem cum să pierdem acel joc. Pe viitor, fiecare jucător de-al nostru va avea şansa să joace, totul va depinde doar de ei cum vor răspunde acelei oportunităţi".



Comentarii
Nu există nici un comentariu.