"Centralul" s-a dat lovit
"Centralul" craiovean Marius Constantinescu, care a condus, sâmbătă, partida FC Bihor Oradea - Internaţional Piteşti (1-2), a reuşit să "scoată peri albi" celor din tabăra gazdelor, dar şi spectatorilor. "Ciupind" discret echipa orădeană, prin deciziile pe care le-a luat, olteanul nu l-a eliminat pe Vlad, deşi acesta ar fi meritat acest lucru. Fundaşul stânga al oaspeţilor avea un cartonaş galben şi au existat două momente în care trebuia să-l primească pe al doilea şi, implicit, pe cel roşu. Mai întâi, Vlad a intrat dur la Cătălin Bucur. "Centralul" a făcut semn că lasă avantaj, dar după oprirea jocului nu i-a arătat lui Vlad cel de-al doilea avertisment. Peste câteva minute, acelaşi Vlad a întârziat executarea unei aruncări de la margine de către Ţârcă, dar nici de această dată nu a primit cartonaş galben.
La finalul jocului, brigada de arbitri a părăsit terenul sub escorta agenţilor de securitate. La vestiar, însă, Marius Constantinescu (foto) a susţinut că a fost lovit cu un fermoar peste faţă de o persoana necunoscută, acest lucru fiind consemnat şi în raportul de joc. Deşi "centralul" se ţinea de faţă, pe obrazul acestuia nu se observa niciun fel de urmă.
"Nu avea cum să fie lovit. Noi am fost patru bodyguarzi care l-am încadrat", a spus unul dintre agenţii de securitate.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.