"Bihorul va avea un cuplu de arbitri în Liga Naţională"
Cu toate că handbalul orădean şi bihorean se confruntă cu probleme financiare mari, care şi-au pus amprenta asupra activităţii echipelor de seniori, dar mai ales de juniori, arbitrajul bihorean are în momentul de faţă câteva cupluri de mare perspectivă, cu şanse mari ca măcar unul să pătrundă la anul în eşalonul de elită.
În opinia preşedintelui Comisiei Judeţene de Arbitri Bihor, Carol Iagăr, care este şi secretarul Asociaţiei Judeţene de Handbal Bihor, în momentul actual Bihorul dispune de trei cupluri de arbitri bine văzute la nivelul Federaţiei, apreciate pentru modul în care s-au achitat de sarcini sezonul trecut. Judeţul nostru se poate mândri şi cu un arbitru în elită, directorul Grupului Şcolar "Octavian Goga" din Marghita, prof. Marcel Sas, fiind arbitru de Liga Naţională, colegul său de arbitraj fiind arădeanul Călin Lascu. Luna trecută, la Oradea s-a desfăşurat sesiunea I a examenelor arbitrilor divizionari, la care au fost prezenţi cavaleri ai fluierului din Bihor şi Arad. Judeţul nostru a fost reprezentat de brigăzile Gianin Ungur - Rareş Vârtop, respectiv Cristian Pipa - Ciprian Foltic, ambele activând cu rezultate foarte bune în ediţia trecută a Diviziei A de handbal masculin. Cam în aceeaşi perioadă, în organizarea Colegiului Central al Arbitrilor, la Cluj-Napoca s-a desfăşurat o întâlnire similară, la care au fost prezente şi două cupluri de perspectivă, Radu Hora - Marius Judea şi Jakab Ramona - Jakab Vilma, ambele activând sezonul trecut cu rezultate apreciate la campionatele naţionale de juniori şi junioare. La ambele consfătuiri, pe lângă obişnuitele analize au fost discutate unele probleme legate de modificările de regulament. În ceea ce-l priveşte pe Marcel Sas, acesta a participat împreună cu colegul Călin Lascu la cursul de la Buzău, unde au dat exemenele teoretice şi testele fizice pentru menţinrea în eşalonul de elită, încercări trecute cu succes de cei doi apreciaţi cavaleri ai fluierului. "În acest moment, nu avem nimic din urmă. Pentru a remedia aceast neajuns, Asociaţia Judeţeană de Handbal va organiza, în februarie 2009, un curs pentru arbitri pentru a lărgi lotul de arbitri divizionari. În ce priveşte viitorul, aş vedea cel puţin un cuplu de arbitri din cele două care activează în Divizia A pătrunzând în Liga Naţională, deşi acolo se pătrunde foarte greu. Dar avem referinţe foarte bune despre brigăzile Ungur - Vârtop şi Pipa - Foltic şi de aceea cred că măcar una va face saltul valoric aşteptat", ne-a declarat Carol Iagăr, preşedintele Comisiei Judeţene de Arbitri.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.