"Băimărenii pot fi bătuţi"
Partida pe care orădenii o vor disputa sâmbătă cu gruparea maramureşeană a fost prefaţată ieri, în cadrul unei conferinţe de presă la care, pe lângă antrenorul principal, Sebastian Tudor, a fost prezent şi jucătorul Silvian Amihăesei. În ciuda faptului că echipa noastră a pierdut toate partidele disputate în actualul sezon, iar adversarul ocupă poziţia a şaptea a clasamentului, principalul orădenilor nu şi-a pierdut optimismul şi este încrezător în elevii săi, de la care aşteaptă prima victorie. "Este drept că am pierdut toate meciurile de până acum, dar am avut adversare foarte puternice, situate în prima jumătate sau chiar în vârful clasamentului, cu excepţia celor de la Dinamo Braşov. De acum înainte, urmează să întâlnim echipe cu care ne batem pentru evitarea retrogradării. Pentru noi acum încep meciurile importante. Sâmbătă jucăm cu Baia Mare, duminica viitoare, cu Poli Timişoara, în deplasare, iar apoi pe teren propriu, cu CSM Satu Mare. Sunt meciuri pe care dorim să le câştigăm. Va trebui, însă, întâi să spargem gheaţa şi să obţinem prima victorie în partida cu Minaur Baia Mare", a declarat Tudor.
În tentativa lor de a obţine primele puncte în actualul sezon, CSM Oradea a primit o mână de ajutor din partea FRH, care a ridicat dreptul de joc a zece jucători băimăreni legitimaţi în perioada 1-30 septembrie, din cauza nerezolvării litigiilor financiare cu propriii jucători. În ciuda acestui fapt, principalul orădenilor şi-a avertizat elevii să privească cu toată seriozitatea la partida cu maramureşenii, indiferent de ştirile care vin dinspre Baia Mare. "Pe noi nu ne interesează ce se va întâmpla cu echipa din Baia Mare, ce formaţie va alinia în meciul cu noi. Chiar dacă ultimii transferaţi nu vor putea juca, Minaur dispune oricum de un lot redutabil. Au două extreme foarte valoroase, Câmpan şi Asoltanei, ultimul fiind convocat recent de Vasile Stângă la naţionala de seniori. Am urmărit meciul din ultima etapă, dintre Baia Mare şi Steaua, şi pot spune că băimărenii au echipă bună, dar pot fi bătuţi. Consider că suntem favoriţi în meciul cu Minaur", a concluzionat Tudor. Partida dintre CSM Oradea şi HC Minaur Baia Mare se va disputa sâmbătă, cu începere de la ora 18.00, la Arena "Antonio Alexe".



Comentarii
Nu există nici un comentariu.