"Băieţi de aur", medaliaţi cu argint
Reîntoarsă recent de la Braşov, unde a participat la finala pe ţară a Olimpiadei Sportului Şcolar la handbal băieţi pentru gimnaziu urban, clasându-se pe locul secund, echipa Şcolii cu clasele I-VIII "Constantin Şerban"din Aleşd (profesor Nosz Levente) a fost primită cu afecţiune şi felicitări de conducerea oraşului, a şcolii şi de principalii sponsori. Cu acest prilej, Zeno Ţipţer, primarul oraşului, a promis sprijin financiar în continuare pentru handbalul juvenil şi premii consistente la sfârşitul anului şcolar pentru jucători.
Se cuvin câteva cuvinte despre performanţa realizată de aceşti băieţi. Pe tot parcursul întrecerii, începând cu faza locală, continuând cu cele judeţene şi zonale şi încheind cu cea finală, jucătorii din Aleşd au pierdut o singură partidă, cea din finala de la Braşov, cu echipa câştigătoare, LPS Banatul Timişoara, fapt ce confirmă nivelul şi valoarea handbalului practicat de jucătorii aleşdeni. La Braşov sau înfruntat 8 echipe, câştigătoarele celor opt faze zonale, care au fost împărţite în 2 grupe:
GRUPA A: Bihor, Vaslui, Bucureşti, Dâmboviţa
GRUPA B: Timiş, Constanţa, Cluj, Călăraşi
În Grupa A, reprezentanta Bihorului, echipa Şcolii cu clasele I-VIII "Constantin Şerban" din Aleşd a obţinut victorii pe linie: 28-20, cu Dâmboviţa, 19-16, cu Vaslui şi 16-11, cu Bucureşti. Astfel, aleşdenii s-au calificat în semifinalele competiţiei.
În penultimul act, reprezentanta Bihorului a depăşit Constanţa, cu 18-12.
Din păcate, aleşdenii au pierdut finala, 18-20 în faţa echipei LPS Banatul Timişoara.
Clasamentul final al competiţiei de la Braşov: 1. LPS Banatul Timişoara; 2. Şc. cu clasele I-VIII "Constantin Şerban" Aleşd; 3. Şc. "Constantin Brâncuşi" Medgidia; 4. Şc."Ştefan cel Mare" Vaslui; 5. Şc."Iuliu Haţeganu" Cluj-Napoca; 6. Şc. Nr. 139 „Mircea Sântimbreanu" Bucureşti; 7. Şc. "Nicolae Titulescu" Călăraşi; 8. Şc. "Şerban Cioculescu" Găieşti.
Cu atât mai valoroasă este performanţa băieţilor din Aleşd, întrucât au învins echipe provenite din oraşe cu o mare arie de selecţie şi cu tradiţie în handbal. Finala pierdută cu Timişoara, la o diferenţă de numai două goluri, este şi ea o performanţă, întrucât câştigătorii provin dintr-o şcoală sportivă, în care handbalul este obiect de studiu cu antrenamente zilnice. Această performanţă confirmă aprecierea că Valea Crişului Repede şi Aleşdul sunt izvor de performanţe în acest sport. Dar, nu este mai puţin adevărat că aceste performanţe au putut fi obţinute prin îmbinarea perfectă a talentului copiilor cu pasiunea şi profesionalismul profesorului, al cărui nume este bine cunoscut în lumea sportului bihorean şi nu numai. Profesorul Nosz Levente continuă tradiţia tatălui său, confirmând proverbul "aşchia nu sare departe de trunchi" şi speranţa că fiul îşi depăşeşte tatăl.
Se cuvin cuvinte de apreciere şi mulţumire sponsorilor, iubitori de sport, care au sprijinit material această campanie încununată cu succes: Liviu Nechifor, Constantin Nechifor, Ştefan Barabaş, Nicolae Butiri, Sorin Motoca, Florin Căpuş, Ovidiu Pavel, Primăria Aleşd şi, nu în ultimul rând, conducerea şcolii.
În final, numele „eroilor" acestei frumoase poveşti: Antonio Nechifor, Alexandru Sidor, Laurenţiu Biber, Slovac Ian Francisc, Marius Torj, Rareş Vâşcă, Florin Madar, Zetocha Andrei, Valentin Borbel, Răzvan Iaz, Adrian Todoca (28 goluri marcate) şi Răzvan Venter.Felicitări tuturor.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.