Antrenorul principal al CSM Oradea, Cristian Achim, a răsuflat uşurat după meciul cu CSU Atlassib Sibiu. "Mi-a fost teamă de acest meci, pentru că venea după două eşecuri de-ale noastre. Am jucat bine şi am reuşit să învingem o echipă incomodă, cu jucători de valoare, cu  experienţă bogată în campionatul intern", a spus antrenorul echipei orădene la conferinţa de presă. Achim este de părere că doar în eventualitatea unor victorii în următoarele două partide, CSM poate fi îndreptăţită să rămână în cursa pentru ocuparea unui loc în primele opt ale Diviziei A. "Aveam mare nevoie de această victorie, după ce am pierdut precedentele două jocuri. În continuare avem de disputat două jocuri importante, sâmbătă - la Braşov şi luni - la Iaşi, pe care ne-am propus să le câştigăm. Dacă vom reuşi, atunci ne putem gândi serios la play-off. Până atunci, însă, trebuie să fim conectaţi la atmosfera de meci decisiv şi să tratăm cele două adversare cu seriozitate", a conchis Cristian Achim.