Preşedintele CSM Oradea, Florin Birta, a precizat în cadrul unei conferinţe de presă, desfăşurată ieri, motivele "divorţului" dintre echipa de polo CSM Digi Oradea şi antrenorul Cornel Gordan. Diriguitorii CSM Oradea au avut de ales între jucători şi antrenor, conducerea administrativă a grupării orădene decizând să renunţe la serviciile tehnicianului cu care a câştigat titlul în ultimele cinci sezoane şi a ajuns în ultimul sezon până în sferturile de finală ale Cupei LEN.

Florin Birta a precizat care au fost cauzele care au condus la rezilierea contractului antrenorului Cornel Gordan, decizie luată în unanimitate de voturi în cadrul şedinţei Comitetului Director din cursul acestei săptămâni. "Comitetul director a hotărât înlocuirea antrenorului Cornel Gordan din mai multe motive. Pe de o parte, strategia de viitor a CSM Digi Oradea nu a mai corespuns cu ceea ce putea oferi Cornel Gordan, iar pe de altă parte, situaţia tensionată dintre jucători şi antrenorul echipei", a spus Birta.

 

Antrenor maghiar

Preşedintele CSM Oradea a precizat că disensiunile dintre cele două părţi sunt mai vechi, dar până acum ruptura nu a fost totală. "De când sunt în fruntea CSM Oradea, am încercat să mă implic cât mai puţin cu putinţă în viaţa unei secţii care funcţionează. Au mai fost neînţelegeri între jucători şi antrenorul Cornel Gordan, dar lucrurile nu au fost atât de grave. Câţiva jucători importanţi din cadrul echipei erau decişi să părăsească echipa, refuzând să mai lucreze cu Gordan. Între a păstra echipa de polo şi a continua cu Cornel Gordan am decis să menţinem actuala echipă", a mai spus Birta. Spaţiul lăsat liber pe banca tehnică a campioanei en-titre va fi umplut după modelul adoptat şi de echipa naţională de polo de un tehnician maghiar. CSM Digi Oradea va fi pregătită în sezonul viitor de Laszlo Toth, în vârstă de 45 de ani, care a disputat 287 de meciuri în echipa naţională de polo a Ungariei cu care a participat la trei ediţii ale Jocurilor Olimpice, Seul (1988), Barcelona (1992) şi Atlanta (1996). Tehnicianul maghiar care în ediţia trecută de campionat a activat pe banca echipei Szentes, care evoluează în prima ligă din ţara vecină, va semna un contract pe un an cu gruparea orădeană. "Am ajuns la numele antrenorului Laszlo Toth după discuţii pe care le-am avut cu conducerile echipelor maghiare cu care ne-am întâlnit în ultimele sezoane ale Cupei LEN. Toth a semnat un precontract, mai fiind de pus la punct detaliile financiare, tehnicianul maghiar urmând a semna un contract pe un sezon", a precizat Birta.

 

Obiectiv, finala Cupei LEN

Pe lângă păstrarea supremaţiei interne, noul antrenor principal al echipei orădene va avea ca obiectiv o performanţă importantă pe plan european. "Bineînţeles, obiectivul noului antrenor va fi câştigarea titlului şi a Cupei României. Pe plan european ne propunem să facem un pas mai departe. În acest an, am reuşit performanţa de a ajunge în sferturile de finală ale Cupei LEN, iar pentru viitorul sezon ne propunem să ajungem în semifinale sau, de ce nu, chiar în finala Cupei LEN", a afirmat preşedintele CSM Oradea. Chiar dacă unii dintre jucători şi-au manifestat intenţia de a părăsi echipa orădeană, în noile condiţii doar Tiberiu Negrean ar putea părăsi campioana en-titre, care ar putea fi întărită cu câţiva jucători din prima reprezentativă a ţării noastre. "Tiberiu Negrean, care are câteva propuneri din Ungaria, ne va da un răspuns ferm săptămâna viitoare, dacă va continua sau nu la Oradea. Suntem în discuţii pentru întărirea echipei cu câţiva dintre jucătorii din prima reprezentativă a ţării noastre", a precizat despre planurile de viitor preşedintele CSM Oradea, Florin Birta. CSM Digi Oradea va demara pregătirile noului sezon sub conducerea noului antrenor pe data de 25 iulie.