Printre echipele din Liga a IV-a care au început pregătirile pentru retur se numără şi Crişul Aleşd. De la începutul săptămânii, aleşdenii se antrenează la baza proprie sub comanda lui Mircea Madar.

Doi plecaţi, cinci veniţi
Faţă de prima parte a campionatului, lotul a suferit câteva modificări. Au plecat golgeterii Călin Dumiter şi Adrian Chebeleu la primele două clasate, Luceafărul Oradea, respectiv Unirea Valea lui Mihai. Cei doi jucători au marcat 29 din cele 39 de goluri ale Crişului Aleşd în turul campionatului! "Sunt fotbalişti buni şi valoarea le permite să joace la echipe cu pretenţii şi posibilităţi mai mari decât ale noastre. Sper să confirme acolo unde au plecat", a comentat antrenorul Mircea Madar. Există şi câteva noutăţi în echipă, Misurak (Cetatea Biharia), E. Galea, I. Buz, B. Buştea (Nova Cordău) şi Cătălin Butuc (Locadin Ţeţchea). "Lista achiziţiilor rămâne deschisă. Am mai avea nevoie de un atacant şi un mijlocaş", consideră Madar, care în retur intenţionează să dea mai mult credit unor juniori precum A. Cărbunar, A. Dejeu, Kovesdi Z. şi S. Sereş. La antrenamente mai participă S. Pop, C. Ciursaş - Berce, Bodiuţ, Ardelean, Fogaraşi, Iacob, I. Ivan, Iaz, Mitra, L. Popa, S. Vancea şi Vinter.

Promisiuni financiare
Jucătorii şi conducerea tehnică aşteaptă un sprijin mai consistent din partea executivului local şi a sponsorilor. Altfel, această echipă de tradiţie nu va avea o soartă prea bună. "Primarul Zeno Ţipţer ne-a promis că ne va susţine, dar să vedem sub ce formă. Dacă nu eşti cu banii la zi, apar probleme, or, la noi, băieţii mai au de încasat drepturile financiare pe luna decembrie. Şi de la Combinatul Holcim avem promisiuni că vom fi sprijiniţi, dar, deocamdată, concret nu ştim nimic. Sperăm să vină cât mai multe firme din oraş alături de noi, pentru a putea face o treabă mai bună. Dacă am dispune de bani am avea posibilitatea să aducem jucători şi, pe viitor, să ne propunem promovarea, dar până nu poţi să asiguri salarii şi prime consistente nu ai cum să te gândeşti la aşa ceva", susţine Madar.

Arbitrii luptei pentru şefie
Situată pe locul 5, cu 31 de puncte, Crişul Aleşd este una dintre grupările care va arbitra lupta pentru şefie. Aleşdenii promit să fie un adversar incomod pentru primele clasate. "Sper să facem o figură frumoasă şi să ajungem pe podium. Returul se anunţă dificil, mai ales în condiţiile în care primele patru clasate (n.r. - Luceafărul, Unirea Valea lui Mihai, Izvorul Cociuba Mare, Bioland Paleu) vor veni la noi, dar încercăm să ne pregătim cât mai bine. Toate echipele vor avea viaţă grea la Aleşd. Vom avea un cuvânt greu de spus în retur. Vom juca toate meciurile la victorie, pentru că nu avem nimic de pierdut", a precizat antrenorul.
Mircea Madar vede o luptă palpitantă pentru câştigarea campionatului. "Se anunţă un retur interesant. Lupta se va duce până în ultima etapă. La ce achiziţii a făcut, echipa din Valea lui Mihai poate recupera diferenţa de şase puncte. Pe de altă parte şi Luceafărul s-a întărit şi are o echipă bună. Doar echipele din partea superioară a clasamentului pot încurca socotelile celor cu pretenţii", a conchis Madar.
De săptămâna viitoare, aleşdenii vor începe seria meciurilor amicale. Pe teren propriu vor juca împotriva Luceafărului (4 februarie), FC Bihor II (7 februarie), iar pe 13 vor evolua în deplasare, cu Tricolorul Alparea.