Ziua Senectuţii, sărbătorită prin cozi la farmacii
Bătrâneţea, acea oază de linişte şi pace de care ar trebui să se bucure toţi cei care au răzbit printre obstacolele unei vieţi zbuciumate, s-a transformat într-o povară. Cei care ne-au dat naştere, care au trudit să ne pună o bucată de pâine pe masă şi care ne alinau durerile, nu numai cele trupeşti, dar şi cele sufleteşti, sunt uitaţi acum prin camerele la fel de decrepite, alungaţi din casele ridicate cu sudoarea frunţii lor sau abandonaţi în căminele de bătrâni.
Unii pensionari, la limita subzistenţei
Ani întregi, de dimineaţa până seara, şase zile pe săptămână, pe ogoare sau în fabrici, aceşti oameni au trudit în speranţa ca, cel puţin în ultimele clipe, să se bucure în tihnă de nepoţi. Toate aceste speranţe, însă, sunt umbrite de penuria în care vârstnicii se zbat de pe o zi pe alta. În Bihor, sunt peste 200.000 de pensionari, dintre care 40.000 beneficiază de pensia din sistemul agricol. După ce mai bine de 40 de ani au robit prin ploaie şi sub soarele arzător pentru CAP, ţăranii români au ajuns să primească o pensie mai mult decât înjositoare. Astfel, valoarea medie a unei astfel de pensii este de 372.000 lei, existând ţărani care trebuie să se mulţumească chiar şi cu 137.000 lei pe lună. Dacă ţăranii pensionari, învăţaţi cu vitregiile sorţii şi cu privaţiunile ei, mai mănâncă un colţ de pâine uscată făcută de ei în cuptor, celor de la oraş nici măcar de o pâine neagră nu le mai rămâne din pensie, după ce îşi plătesc întreţinerea şi medicamentele.
Nici pensiile din sectorul de stat nu sunt cu mult mai ridicate în judeţul nostru, media fiind de 1.723.000 lei, în Oradea, spre exemplu, existând cel puţin zece pensionari a căror pensie este cuprinsă între 146.000 şi 170.000 lei.
Cum poţi să îndulceşti amarul?
Singurătatea este, însă, mult mai dureroasă. Chiar dacă un proverb spune că cei care nu au bătrâni să-şi cumpere, mulţi preferă să-i vândă, să-i abandoneze la colţul străzii. Astfel, bună parte dintre ei apucă calea azilelor de bătrâni, unde speră că vor găsi alinarea de care au nevoie. Peste 200 de bătrâni şi-au găsit adăpostul la Consistoria Efrem Beniamin de la înfiinţare. În prezent, aici îşi duc zilele 30 de bătrâni cu vârste cuprinse între 58 şi 85 de ani, toţi suferinzi de diferite boli, care pe unii îi ţin imobilizaţi în pat. Nu toţi sunt "cazuri sociale", unii au avut familie, alţii au fost oameni înstăriţi. Răutatea semenilor însă i-a adus să-şi petreacă ultimele zile printre străini. Este şi cazul lui Traian Simuţ, de 81 ani, care de trei luni este chiriaşul acestui azil. Veteran de război şi luat prizonier de Armata Rusă, a petrecut peste 20 ani la mina de la Voivozi, după care s-a retras la casa lui din Brusturi. Aici bătrâneţea i-a fost umbrită de bătăile repetate şi abuzurile fizice şi psihice la care era supus, zi de zi, din partea propriului fiu. Deşi are o pensie de peste 5 milioane lei, bătrânul nu putea să se bucure de ea, banii fiind revendicaţi de fiul bătăuş, care, având ambiţii măreţe, s-a descotorosit de tatăl său, devenind proprietarul (de fapt) al casei părinteşti.
Spre deosebire de acesta, tanti Maria este decana de vârstă a celor din azil. Toată agoniseala de o viaţă a femeii a intrat pe mâna celor care s-au angajat să o îngrijească până la moarte. O dată ce s-au văzut cu actele semnate, aceştia s-au grăbit să o interneze la azil.
Nepăsarea şi aroganţa celor delegaţi să ne reprezinte interesele a atins, însă, cote maxime, mai ales când le-au răpit acestor oameni dreptul la asistenţă medicală gratuită. De aceea, azi, când se sărbătoreşte Ziua Internaţională a Persoanelor de Vârsta a treia, cadoul guvernaţilor pentru cei şase milioane de pensionari români va fi coada interminabilă de la farmacii...



Comentarii
Nu există nici un comentariu.