Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice - Pompierii, alături de persoanele în etate
Cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice, sărbătorită în fiecare an, în data de 1 octombrie, pompierii au fost în mijlocul bunicilor, pentru a le transmite prețuirea pe care le-o poartă și pentru a le reaminti măsurile de siguranță specifice vârstei lor.
Astfel, pompierii din cadrul subunităților Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor, i-au căutat pe sărbătoriții zilei în supermarketuri, piețe, parcuri, chiar și acasă, explicându-le cu drag și răbdare care sunt principalele riscuri la care pot fi expuși în propriile locuințe și cum pot diminua sau înlătura pericolele, preîntâmpinând astfel producerea unor evenimente nedorite. În acest context, salvatorii le-au distribuit flyere, pliante și alte materiale informative, cuprinzând principalele măsuri pe care persoanele în etate le pot lua pentru a-și proteja viața și bunurile. Această acțiune se circumscrie Campaniei de prevenire a situațiilor de urgență în care sunt implicate persoanele vârstnice, desfășurată sub sloganul: „Aveți grijă de părinții și bunicii dumneavoastră!”, inițiată de pompierii bihoreni în data de 1 octombrie 2022. Având în vedere faptul că, la nivelul județului Bihor, se produc anual numeroase situații de urgență în care sunt implicate persoane cu vârste cuprinse între 60 și 90 de ani, unele evenimente soldându-se cu rănirea sau chiar cu decesul acestora, pompierii militari bihoreni trag un semnal de alarmă cu privire la vulnerabilitatea persoanelor aflate în această categorie de vârstă, adresându-le copiilor, nepoților și aparținătorilor acestora rugămintea de a lua o serie de măsuri menite a le proteja sănătatea și viața. În primele luni ale acestui an, pompierii bihoreni au desfășurat aproximativ 30 de misiuni de asistență persoane, în cea mai mare parte dintre aceste situații intervenind pentru salvarea persoanelor în vârstă, aflate în situații de urgență în propriile locuințe, de cele mai multe ori fiind vorba de bătrâni căzuți în camere, în imposibilitatea de a se mișca și de a cere ajutor. De asemenea, la nivelul județului, de-a lungul anilor, s-au produs incendii soldate cu rănirea sau chiar cu decesul unor persoane în etate, care au lăsat nesupravegheate lumânările aprinse în camere, care au apelat la persoane neautorizate pentru repararea mijloacelor ori instalațiilor electrice ori care au lăsat mijloacele de încălzire sau de gătit în funcțiune, nesupravegheate.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.