Fundaţia Comunia îşi propune şi în acest an să continuie tradiţia organizării de tabere pentru copiii şi tinerii proveniţi din medii care prezintă risc social. Anul acesta tabăra va fi organizată la Valea Drăganului, iar cum sumele de care dispune Fundaţia Comunia sunt insuficiente, persoanele interesate pot veni să sprijine acest proiect.

Fundaţia Comunia din Oradea organizează încă din anul 2001 tabere pentru tinerii defavorizaţi. Pentru acest an şi-a propus ca 200 de copii şi tineri, cu vârste cuprinse între 8 ani - 20 ani, să fie trimişi, pentru o săptămâna în tabăra din Valea Drăganului. Proiectul, intitulat simbolic "Zile cu soare", doreşte să aducă în viaţa acestor copii câteva clipe de fericire, asta în condiţiile în care viaţa lor în sânul familiei este un coşmar. Ei provin din familii cu părinţi alcoolici, cu părinţi bolnavi în faze terminale, cu taţi violenţi şi la toate acestea se adaugă şi lipsurile financiare. Organizatorii şi-au propus să organizeze câte cinci serii, în care vor fi repartizaţi câte 50 de copii. "Tinerii provin din familii defavorizate, dezorganizate, au probleme de sănătate, unii se confruntă deja cu alcoolul şi drogurile, alţii au avut tentative de suicid, iar alţii sunt orfani. Tabăra este o ocazie extraordinară pentru a-i ajuta pe tineri să-şi descopere propria identitate într-un cadru natural deosebit. Dacă sunt ajutaţi acum să se descopere şi să se cunoască, vor fi scutiţi de multe probleme şi experienţe dramatice", ne-a declarat Anca Suciu, manager de proiect. Costul participării unui tânăr în tabără este de 400 de lei, o sumă pe care familiile lor nu şi-o permit. Valoarea totală a proiectului iniţiat de Comunia se ridică la 700.000 lei, momentan însă aceşti bani nu au fost adunaţi. În aceste condiţii, membrii Fundaţiei se adresează bihorenilor inimoşi şi cu dare de mână să vină în ajutorul acestor tineri cu sume de bani în funcţie de posibilităţi.

Contul Fundaţiei Comunia este deschis la Banca Unicredit Ţiriac Oradea şi are numărul RO52BACX0000003007196000. Mai multe informaţii despre tabără se pot obţine la numărul de telefon 0741/013.072.