Zile cu soare pentru tinerii defavorizaţi
Fundaţia Comunia îşi propune şi în acest an să continue tradiţia organizării de tabere pentru copiii şi tinerii proveniţi din medii care prezintă risc social. Anul acesta, tabăra va fi organizată la Valea Drăganului, iar cum sumele de care dispune Fundaţia Comunia sunt insuficiente, persoanele interesate pot veni să sprijine acest proiect. Proiectul, intitulat simbolic "Zile cu soare", doreşte să aducă în viaţa copiilor care provin din familii cu grave probleme sociale câteva clipe de fericire, asta în condiţiile în care viaţa lor în sânul familiei este un coşmar. Contul Fundaţiei Comunia este deschis la Banca Unicredit Ţiriac Oradea şi are numărul RO52BACX0000003007196000. Mai multe informaţii despre tabără se pot obţine la numărul de telefon 0741/013.072.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.