Zeci de mii de deţinători de arme neletale, verificaţi
Peste 30.000 de deţinători de arme neletale supuse autorizării au fost verificaţi de poliţişti, fiind identificate 362 persoane care nu mai îndeplinesc condiţiile legale de deţinere, port şi folosire a unei arme neletale.
În perioada 5 mai - 15 iulie a.c., structurile teritoriale ale Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Toxice au desfăşurat, la nivel naţional, o amplă acţiune de verificare a persoanelor fizice care deţin arme neletale supuse autorizării. Au fost verificaţi 30.490 deţinători de arme neletale supuse autorizării, dintre care au fost identificate 362 persoane care nu mai îndeplinesc condiţiile legale de deţinere port şi folosire impuse de OUG nr. 26/2008. De asemenea, faţă de un număr de 227 deţinători legali ai unor arme cu glonţ de cauciuc sau aer comprimat s-a dispus suspendarea dreptului de deţinere, port şi folosire până la soluţionarea definitivă a cauzei. 271 deţinători legali de arme neletale s-au conformat dispoziţiei de revocare a dreptului de deţinere, port şi folosire şi au depus armele în vederea înstrăinării. Poliţia Română atrage atenţia că vor fi dispuse măsurile legale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, în cazul deţinătorilor de arme neletale supuse autorizării care au fost înştiinţaţi cu privire la obligativitatea depunerii armelor deţinute în vederea înstrăinării şi care au depăşit sau vor depăşi termenul de 10 zile de la data luării la cunoştinţă. Activităţile de acest gen vor continua şi în lunile următoare, urmând a fi verificaţi toţi deţinătorii de arme neletale supuse autorizării.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.