În pietele agroalimentare din Oradea comercianţii se înghesuie să ofere clientului produse de cea mai bună calitate. Legea prevede ca în aceste pieţe comercianţii să aibă şi certificate de producători, altfel spus, să vândă produsele pe care le cultivă în grădinile proprii. Câţi dintre negustori îndeplinesc, însă, această condiţie?

Preţuri pompate
De cum intri într-o piaţă, vânzătorii încearcă să te convingă cu fel de fel de reclame: "Haideţi la cartofi buni, din Diosig" sau "Avem varză de cea mai bună calitate, din Toboliu, de la noi din grădină". Din ceea ce spun unii cultivatori, însă, reiese că s-a format în jurul pieţelor o breaslă de speculanţi care cumpără toate produsele la preţ mic şi le revând cu amănuntul. Problema este că aceşti "intermediari" fac legea preţurilor şi îi privează pe producători de banul câştigat prin muncă cinstită. "Pentru ce să mai lucrez pământul, dacă toamna, după ce îmi fac calculele de investiţie, rămân fără profit de pe urma recoltei, pentru că am vândut tot speculanţilor? Uneori aflu că au vândut marfa la preţ dublu decât mi-au oferit mie pe ea", declară B.L., de ocupaţie legumicultor. Din aceste motive, ţăranii care se ocupă cu grădinăritul preferă să stea cu marfa pe trotuar sau la marginea şoselei, chiar dacă muşteriii sunt puţini şi preţurile mici.

Răspunsul autorităţilor
Dacă ar fi să ne luăm după spusele cultivatorilor, în piaţa Obor de lângă hipermarketul Real, desfăşoară activităşi comerciale peste 100 de speculanţi. Grigore Bartoş, purtător de cuvânt RAPAS, spune că majoritatea comercianţilor au acte de producător şi chiar dacă unii vânzători fără acte în regulă reuşesc să evite controalele, ei sunt foarte puţini. "Toţi vânzătorii care activează pe domeniul pieţei au actele de producător vizate la zi. Explicaţia fenomenului de revânzare a unor legume este că acel producător are posibilitatea să vândă foarte multă marfă, iar atunci se oferă să cumpere en gros şi legumele altor producători", a precizat Grigore Bartoş.

O problemă fără rezolvare
Situaţia creată afectează toate părţile implicate: producătorul rămâne cu mai nimic de pe urma muncii lui, consumatorul se vede nevoit să achite marfa cu preţul cerut, chiar dacă acesta este mare, numai bişniţarul rămâne cu un câştig gras. Este corect ca un comerciant de succes să intermedieze tranzacţia unui alt comerciant, însă cu acordul acestuia, la un preţ corect şi fără constrângeri. Cea mai sigură modalitate prin care un producător ar putea să îşi vândă marfa unei părţi intermediare ar fi prin încheierea unui contract între cele două părţi, în care să se stipuleze drepturile şi obligaţiile fiecăruia. Din nefericire, mulţi speculanţi cad de comun acord la un preţ, de obicei exagerat, iar de pe urma acestei dileme are de suferit întreaga comunitate, producători sau consumatori deopotrivă.
Augustin MUREŞAN