Pompierii bihoreni au avut în weekendul trecut 13 misiuni de stingere a incendiilor, număr mult ridicat faţă de media obişnuită. Unul dintre acestea s-a produs la o gospodărie particulară din Oşorhei, iar alte 12 s-au declanşat ca urmare a extinderii necontrolate a flăcării deschise la igienizările terenurilor agricole. Casă afectată de incendiu În noaptea de sâmbătă spre duminică, cu câteva minute înainte de ora 3.00, o casă situată pe strada principală din comuna Oşorhei a fost grav afectată de un incendiu. Focul a izbucnit din cauza efectului termic produs la coşul de fum al imobilului, neprotejat faţă de materialele combustibile. Incendiul a fost lichidat la scurt timp de două echipaje de pompieri din cadrul Detaşamentului I Oradea al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Crişana". În urma incidentului, s-au înregistrat pagube însemnate în valoare de aproximativ 30.000 lei, fiind deteriorat atât acoperişul din lemn cu învelitoare din ţiglă al casei, pe o suprafaţă de 120 metri pătraţi, cât şi mobilierul uneia dintre încăperi. La un pas, gospodăriile populaţiei Alte 12 intervenţii ale pompierilor au avut loc, weekendul trecut, pentru stingerea flăcărilor extinse necontrolat la igienizarea terenurilor agricole de pe păşunile din Sântimbreu, Pietroasa, Aleşd, Câmpani, Salonta, Ciumeghiu, Oradea, Butani, Valea lui Mihai, Ghenetea, Ceica şi Lugaşu de Sus. Incendiile au fost lichidate de pompierii staţiile şi gărzile Sălard, Ştei, Aleşd, Valea lui Mihai şi detaşamentele Oradea şi Salonta. În urma evenimentelor produse nu s-au înregistrat pagube materiale, dar au fost puse în pericol gospodăriile populaţiei, incendiile extinzându-se pe o suprafaţă totală de apoximativ 80 de hectare.