Voluntarii Caritas ajută persoanele nevoiaşe
Voluntarii Asociaţiei Caritas Eparhial Oradea au organizat de curând o acţiune în cadrul căreia au fost colectate produse alimentare şi ajutoare băneşti pentru persoanele nevoiaşe din municipiul Oradea.
Ca urmare a unei colecte organizate de Asociaţia Caritas Eparhial într-un supermarket din oraş, au fost adunate alimente în valoare de aproximativ 10.057 de lei, respectiv circa 5.000 lei. Colecta s-a desfăşurat pe durata a nouă zile, la ea luând parte 30 de voluntari care au prestat 324 de ore. În urma acestei acţiuni, au fost adunaţi 243 litri de ulei, 294 kg de făină, 263 kg zahăr, 494 conserve de pateu, paste făinoase, mezeluri, dulciuri, fructe etc. Din produsele adunate au fost pregătite 124 de pachete cu ocazia Sărbătorii Crăciunului pentru familii aflate în baza de date a Asociaţiei, dar au primit şi persoanele care au trecut pentru prima oară pragul Asociaţiei, aceasta în spiritul sărbătorii ca nimeni să nu iasă cu mâna goala. Restul de alimente sunt pregătite pentru familiile aflate în baza de date, urmând să le primească lunar sau trimestrial, potrivit nevoilor fiecăreia în parte. Asociaţia Caritas Eparhial Oradea mulţumeşte, în numele sutelor de beneficiari, tuturor celor care au donat în aceste zile din coşul lor.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.