Fundaţia "Pentru Voi" şi Asociaţia "Habitat for Humanity" România construiesc în vestul ţării, la Timişoara, prima locuinţă protejată pentru cinci adulţi cu dizabilităţi intelectuale severe. Construcţia, cu suprafaţă locuibilă de 170 mp, este proiectată special pentru nevoile beneficiarilor şi va avea cinci dormitoare individuale, o bucătărie, o cameră de zi şi două băi, dotate cu echipament special.

Prin acest demers se doreşte oferirea oportunităţii unei vieţi decente, în comunitate, pentru persoane cu dizabilităţi intelectuale severe. Totodată, această locuinţă va demonstra că şi persoanele cu dizabilităţi intelectuale severe pot trăi în mijlocul semenilor lor, fără a fi segregaţi în instituţii care deseori îi privează de drepturi fundamentale. Toţi cei care doresc să participe la construirea acestei locuinţe pot da o mână de ajutor, pentru a-i ajuta pe oamenii aflaţi în nevoie. Habitat pentru Umanitate Beiuş a trimis patru voluntari la Timişoara, care vor sta pe şantier două zile, până la ridicarea primului zid. În acelaşi timp, şi-au anunţat participarea studenţi ai Facultăţii de Medicină din Timişoara. De asemenea, persoane cu dizabilităţi intelectuale care au absolvit cursul de zidari/zugravi, organizat de Fundaţia "Pentru Voi", vor munci la ridicarea acestei locuinţe.