Viaţa fără fard
PURITATEA, LOIALITATEA ŞI IUBIREA DĂINUIE PESTE TIMP
Când au intrat pe poarta spitalului, nu ştiau ce le va hărăzi destinul. Erau tineri, frumoşi şi încrezători în viaţă. Li se părea că toată lumea este a lor şi că nimic nu le va frânge vreodată aripile larg deschise. Li s-a născut şi unicul copil, un băieţel de toată frumuseţea.
Şi-au cumpărat o căsuţă cu puţină curte şi grădină unde familia să se simtă bine…Anii au trecut, etapele au fost marcate de creşterea copilului pe care îl adorau. „Ne-am dat tot ce aveam mai bun din noi pentru ca el, odorul nostru să ajungă mare, sănătos şi fericit”, se confesează doamna Eli, azi pensionară, cu aparat auditiv în ureche.
Şi tatăl, Sebastian, cu viaţa sa cazonă, fiind militar de carieră, încerca să fie cât mai mult timp cu copilul său.
Erau tineri şi în putere. Şi-au suportat unul altuia defectele încercând să le preschimbe în toleranţă. A fost mirajul visului doamnei Eli de a avea alături un bărbat stoinic, plin de afectivitate şi curaj. Şi aşa părea că era pe vremea primilor ani de căsnicie…
Copilul creştea, odată cu el greutăţile. Şi toate lăsau urme adânci în sănătatea părinţilor.
SUFERINŢE MULTIPLE, NESTĂPÂNITE
Anii de şcoală ai copilului, apoi ai cursurilor universitare au secat încetul cu încetul sănătatea celor doi părinţi. Sebastian, tatăl, cu o moştenire genetică de hipertensiune arterială- HTA- nu-şi putea înfrâna adesea pofta de mâncare şi băutură. Rând pe rând , bolile răsăreau ca ciupercile după ploaie, ele agravându-se odată cu înaintarea în vârstă.
Azi pensionar, la vârsta de 73 de ani, Sebastian suferă de: adenocalcinom al prostatei, uropatie obstructivă emisă, insuficienţă renală cronică acutizată, anemie secundară plurifactorială. La toate acestea se adaugă cardiopatia ischemică cronică şi insuficienţa ventriculară stângă( bilet de ieşire din clinica de nefrologie a spitalului CFR Oradea şi a foii de observaţie nr 21736 din 22.12.2005-9.01.2006).
După tratamentul indus, bolnavul se externează cu o sumedenie de recomandări, printre care un regim igieno-dietetic echilibrat, hiposodat, hipolipidic, evitarea eforturilor fizice mari, a frigului şi intemperiilor, iar sonda vezicală la fiecare 4 saptămâni.
Cu soţia Eli alături, Sebastian îşi duce viaţa de azi pe mâine, singura ocupaţie a lui fiind îngurgitarea medicamentelor prescrise.
AVC ŞI DEMENŢĂ
Recăderile bolilor diagnosticate se ţin lanţ, internările în spital aşişderea. În luna mai 2006, Sebastian face un ictus ischemic cerebral silvian stâng, hemipareză drt, fiind internat la secţia neurologie 3 terapie intensivă. În foaia de observaţie nr 4291/2.06.2006, este consemnat rezultatul examinării de la computerul tomograf: un accident vascular cerebral(AVC) ischemic recent partea stângă, zone sechelare post AVC ischemice pe fond de angiopatie cerebrală. Medicul care îl tratează observă că bolnavul nu poate sta în ortostatism iar mersul este imposibil de coordonat…şi enumerarea ar putea continua
La sfârşitul lunii august 2006 Sebastian este consultat şi de un medic primar psihiatru care îi pune diagnosticul nefericit de demenţă mixtă cu episoade confuze, atrăgându-i atenţia soţiei să fie foarte atentă la comportamentul posibil violent al lui Sebastian, acesta neştiind de fapt ce face.
Soţia Eli, o mână de om, cu auzul pierdut din cauza unui tratament greşit îl îngrijeşte în permanenţă pe Sebastian, dar este sfârşită acum de puteri. Ar dori să aibă lângă ea o persoană mai tânără, în putere care să o ajute în îngrijirea lui Sebastian. Soluţie ar exista dacă noile criterii de încadrare într-un grad de handicap ar cuprinde măcar una din multiplele suferinţe ale lui Sebastian. Altfel, zău, zice doamna Eli, vom cădea grămadă într-o bună zi unul peste altul fără să ştie cineva ce s-a întâmplat cu noi. Cine ştie, poate există şansa de a fi încadrat în gradul 1, cu asistent personal şi viaţa lor ar fi alta.
CLEPSIDRA IUBIRII ŞI-A SCURS NISIPUL
Ce lecţie de viaţă deosebită ne prezintă Eli şi Sebastian, doi tineri frumoşi şi curajoşi odinioară, azi parcă două păpuşi stricate aruncate într-un colţ de odaie, rareori călcat de un suflet milostiv. Doamna Eli nu abdică totuşi. Zice că tot va găsi dânsa pe cineva care să le întindă o mână de ajutor. Suntem siguri că va reuşi până la urmă. Altfel, cât de nedreaptă ar fi viaţa în continuare pentru ei…
Până însă este speranţă, nimic nu e pierdut…



Comentarii
Nu există nici un comentariu.