Înfruntându-şi destinul, Estella a plătit prea scump A fost primul copil într-o familie numeroasă, o fetiţă frumoasă, cu ochi negri şi ten măsliniu, dar avea o problemă congenitală, s-a născut cu laba piciorului stâng mai mică. Până nu a început să meargă, secretul a fost păstrat cu sfinţenie, mama neputând vorbi despre durerea ei, fără acordul soţului, un om rău, orgolios şi taciturn. Lumea din jur a privit cu ochi înţelegători handicapul fetiţei, ea simţind că este acceptată, totuşi, în societate. Trăirile şi zbuciumul din sufletul ei de copil nu i le înţelegea nimeni decât mama sa, ori de câte ori vreun copil o striga cu apelativul "şchioapa". Creştea, încercând să-i ignore pe toţi cei care îi aminteau de suferinţa fizică, de care ea nu era deloc vinovată, aşa se născuse. A simţit de mică, pe propria-i piele, ce înseamnă răutatea oamenilor şi a răzbit în viaţă, luptând împotriva acestei racile a societăţii. Purtând un nume din lumea clericală - Estella, a simit deseori că şi numele îi este luat în derâdere, ca şi handicapul din naştere. Viaţa părea că le surâde Singura persoană care a înţeles-o, a iubit-o aşa cum era, acordându-i întreaga atenţie a fost Cristian, un coleg de facultate, mai târziu şi coleg de serviciu. S-au căsătorit într-o zi de toamnă târzie, dar frumoasă. Totul radia împrejur. A fost ziua lor ceea mai fericită. Încet, încet viaţa părea că le surâde, părea doar... ...Au hotărât să plece în voiajul de nuntă, în munţi, ambii fiind îndrăgostiţi de crestele semeţe. A fost frumos, simţeau că visele lor încep să prindă contur. Nu ştiau însă ce-i aştepta după venirea acasă. Au despachetat, şi-au aranjat lucrurile şi de-odată Cristian a leşinat. Speriată, Estella a sunat la Salvare, iar medicul le-a spus că nu-i de glumit cu boala lui, ambii rinichi funcţionând la o pătrime din capacitate. Învestigându-l, medicul îi tot întreba dacă au răcit undeva. Estella şi-a aminiti brusc că, într-una din zilele superbe ale execursiei la munte, s-au întins pe o pătură, lângă o căpiţă de fân şi au adormit. Când s-au trezit, stelele luceau pe cer şi se lăsase răcoarea, se pare că atunci a răcit Cristian. Au respectat tratamentul indicat de medic şi, din nou, soarta le surâdea parcă... Corina şi renumitul profesor S-a născut prima fetiţă, apoi cea de-a doua. Casa era plină de gângurit de copil mic, boala lui Cristian era uitată şi zilele păreau senine. Până când Corina, fetiţa cea mare, se îmbolnăvi brusc. Medicul pediatru, care a consultat-o, le-a spus că doar într-o clinică privată din străinătate mai poate fi salvată. Cu economiile făcute şi cu bani împrumutaţi de la toate rudeniile, au reuşit să plece în Franţa la o clinică privată, unde erau deja aşteptaţi conform programării. A fost preluaţi de o persoană rece, fără pic de omenie. Au tăcut şi au aşteptat până ce renumitul profesor a luat-o pe Corina în cabinetul său pentru investigaţii. Părinţilor le-au spus să se reîntoarcă a doua zi. Estella însă a rămas lângă Corina. După două săptămâni de tratament şi chin, renumitul profesor îi spune Estellei că şansele de vindecare ale Corinei sunt minime, dar că face în continuare tot posibilul să o salveze. Nu a fost aşa... A doua zi dimineaţă, Corina s-a stins ca o lumânare în braţele mamei. Abia atunci profesorul le-a mărturisit părinţilor că, dacă ar fi trăit, Corina şi-ar fi dus viaţa tot prin spitale, pentru că ambii ei rinichi erau afectaţi, ca şi ai tatălui ei. Despre transplant nu putea fi vorba, o altă boală, leucemia, făcându-şi loc în trupul chinuit al Corinei. Reîntorşi acasă după chinuri şi zbateri greu de imaginat, Cristian face un control medical şi află că pentru a supravieţui trebuie să facă dializă. Cum centrele de dializă erau două în apropiere l-au ales pe cel mai convenabil. Cu Raluca în braţe, cea de-a doua fetiţă, şi cu soţul pe targă, Estella se urca în salvare de opt ori pe lună, pentru a-l menţine pe Cristian alături de familie. După trei săptămâni de tratament, centrul de dializă se desfiinţează, celălalt fiind la o distanţă dublă. Ultimul drum S-au urcat din nou în salvare şi au pornit spre centrul de dializă. La jumătatea drumului Salvarea s-a defectat, dar nici o maşină nu oprea să-i ajute. În cele din urmă, au fost tractaţi de maşina unui tânăr, salariat al centrului. Timp de o săptămână, Cristian s-a zbătut între viaţa şi moarte. După terminarea tratamentului, au pornit spre casă cu aceeaşi salvare. Calvarul defecţiunii s-a repetat, de data aceasta fiind ajutaţi de o fostă colegă de facultate. Simţindu-şi sfârşitul aproape, Cristian o rugă pe Estella să îl îngroape alături de bunici săi, smulgându-i promisiunea că, după dispariţia sa, ea îşi va reface viaţa, unica fetiţă rămasă având nevoie de un tată. La câteva sute de metri de blocul în care locuiau, Cristian a închis ochii pe vecie, ţinându-le de mână pe cele două fiinţe dragi lui. ...Estella şi-a respectat prima promisiune, pe cea dea doua, chiar dacă a întâlnit pe cineva, Aurel, interesată de viaţa ei, nu a reuşit să o împlinească. Cineva stătea mereu între cei doi. Aurel, în cele din urmă, a renunţat, avertizând-o pe Estella că va rămâne singură. Nu a fost aşa. Raluca şi-a terminat studiile universitare, s-a căsătorit şi a născut două fetiţe, pe care i le-a încredinţat spre creştere Estellei, bunica este acum fericită, îşi duce nepoatele la şcoală la cursurile de pian şi balet. Iar săptămânal duc flori la bunicul Cristian, care le veghează de acolo din ceruri. Întrebată adesea de prietene dacă şi Cristian ar fi procedat la fel, Estella le răspundea cu aceeaşi îndârjire cu care şi-a înfruntat destinul: "Da, prea mult ne-am iubit pentru a trăda unul dintre noi."