Una dintre cele mai mari bucurii făcute în ultima vreme de municipalitatea orădeană celor mici a fost inaugurarea unui spaţiu de joacă, utilat şi dotat cu echipamente moderne. Acest spaţiu, situat în Parcul "1 Decembrie", a devenit, însă, de câteva săptămâni, "casa" celor certaţi cu legea. O mare parte dintre piticii amplasaţi în locul de agrement dedicat celor mici au fost vandalizaţi. Inaugurat cu surle şi trâmbiţe în cursul acestui an, împânzit încă din prima zi de zeci de copii, care au luat cu asalt leagănele, toboganele, caruselul şi panourile pentru căţărat, locul de agrement dedicat prichindeilor s-a dovedit a fi o investiţie mai mult decât necesară pentru urbe. Însă frumuseţea locului şi bucuria jocului în părculeţ au început să se risipească în zilele acestea. Majoritatea figurinelor care făceau parte din decorul locului de joacă au fost vandalizate. Cetăţeni certaţi cu legea au distrus sau au dat pur şi simplu foc piticilor. Deşi municipalitatea cunoaşte situaţia existentă, doar în cursul anului viitor se vor lua măsuri pentru a remedia eventualele neplăceri. "Ştim de vandalizările care au avut loc în părculeţ. Anul viitor, municipalitatea va încerca o colaborare cu o firmă de protecţie şi pază, pentru a nu mai exista neplăceri. În ceea ce priveşte figurinele, respectiv piticii care făceau parte din decor, aceştia vor fi înlocuiţi tot în cursul anului următor. Piticii au fost achiziţionaţi de municipalitate din comuna Sânmartin, în urma unui proiect privind achiziţionarea figurinelor de decor. Proiectul aparţine Direcţiei Patrimoniu, valoarea unei figurine ridicându-se la suma de 120 RON", a ţinut să precizeze Ioan Szabo, inspector în cadrul Serviciului Comunicare, Imagine, Mass-Media. De menţionat faptul că cele două ansambluri, unul pentru copiii până la 7 ani, iar celălalt, pentru cei până la 14 ani, amplasate în spaţiul de joacă, au fost aduse din Suedia. Investiţia a costat municipalitatea orădeană aproape 2,15 miliarde de lei vechi.