Deşi în ultimii ani se vorbeşte tot mai insistent despre protejarea mediului înconjurător, de multe ori acest lucru rămâne doar vorbă-n vânt. La fel stau lucrurile şi pe strada N. Andersen din Oradea, situată între B-dul Ştefan cel Mare şi linia CFR, care se ramifică din strada Caraiman.

Aici, pe o suprafaţă de spaţiu verde ce se întinde pe mai bine de 200 mp, zac rable de autoturisme, grămezi de molozuri de cărămizi sparte, cărate din curţile cetăţenilor, deşeuri din folii de polietilenă, vreascuri uscate, pâlcuri de bălării şi tot felul de resturi menajere. Toate acestea fac casă bună cu neglijenţa şi dezinteresul pentru un spaţiu verde curat. În capătul cărării ce duce spre zona de traversare a liniilor de cale ferată zace un trabant vechi, cu numărul de înmatriculare BH 01 RPX, înconjurat de bălării, care abia se mai vede dintre ele. Întrebaţi, cetăţenii care locuiesc în apropiere de acest aşa-zis spaţiu verde de unde atâta nepăsare pentru păstrarea curăţeniei, aceştia se dezvinovăţesc, spunând că alţii vin noaptea de pe străzile vecine şi aruncă gunoiul cu roabele. Dacă autorităţile nu vor lua măsuri cât mai repede cu putinţă, putem asista la transformarea acestui spaţiu într-o groapă de gunoi, lucru total nefiresc, dacă ne gândim că ne aflăm, totuşi, pe o stradă din apropierea unui important bulevard din Oradea. Oraş care, după cum susţin edilii săi, se apropie de standardele europene.