Ieri, a fost inaugurat un nou centru pentru persoane vârstnice pe strada Episcop Ioan Suciu, din cartierul Rogerius. La eveniment au luat parte primarul Mihai Groza, directorul executiv ASCO, Adina Madar, reprezentanţi AIO, dar şi persoane vârstnice din zonă.
Inaugurarea a debutat cu o slujbă religioasă după care a urmat vizitarea centrului, iar cei prezenţi au putut servi câte un pahar cu suc şi fursecuri oferite de autorităţile locale. Vârstnicii au fost foarte încântaţi de inaugurarea noului centru, având astfel posibilitatea să socializeze şi să-şi petreacă timpul liber. Acest centru este format din două camere şi un birou, dar, în acelaşi timp, este dotat cu televizor, diferite jocuri, calculatoare şi DVD player. "Chiar dacă este al doilea centru pentru persoane vârstnice din cartierul Rogerius, am considerat oportună înfiinţarea lui, zona fiind una foarte aglomerată", a precizat primarul Mihai Groza. Amenajarea acestui spaţiu s-a realizat în mai puţin de o lună, iar valoarea lui se ridică la aproximativ 60.000 lei. În Oradea mai există încă patru asemenea centre, Centrul Multifuncţional pentru Persoane Vârstnice Nufărul, Ioşia, Piaţa Unirii şi Rogerius.