În noaptea de duminică spre luni, la PTF Borş s-a prezentat pe sensul de ieşire din ţară un minor în vârstă de 17 ani, domiciliat în Găureni, Iaşi. La controlul de frontieră efectuat s-a constatat că acesta intenţiona să călătorescă în Italia, deşi nu poseda consimţământul legalizat al părinţilor. Tânărul a fost predat Centrului de Minori Oradea, urmând a fi preluat de către părinţii săi. Având în vedere că în ultima perioadă s-au înmulţit cazurile de minori care se prezintă la frontieră, fără a îndeplini condiţiile legale de ieşire din România, conducerea DPF Oradea reaminteşte care sunt acestea. Astfel, de la 1 ianuarie 2007, cetăţenii români călătoresc în ţări aparţinând Uniunii Europene sau alte state, în baza unui document de călătorie valabil - carte de identitate sau paşaport. Minorii cetăţeni români se deplasează în afara graniţelor ţării în aceleaşi condiţii ca şi persoanele adulte, în baza unui document de călătorie valabil. Copiii în vârstă de până la 14 ani pot să iasă din ţară doar cu paşaport (înscrişi în paşaportul părinţilor sau având unul personal), în timp ce minorii peste 14 ani pot călători şi în baza cărţii de identitate. Minorii români pot călători în străinătate numai însoţiţi, de o persoană fizică majoră, cu acordul părinţilor ori al reprezentanţilor legali. În situaţia în care minorul călătoreşte însoţit doar de unul dintre părinţi, la ieşirea din ţară, părintele însoţitor trebuie să prezinte o declaraţie notarială prin care celălalt părinte îşi dă acordul pentru efectuarea călătoriei în străinătate. Dacă minorul călătoreşte cu o altă persoană fizică majoră, alta decât părinţii, aceasta din urmă trebuie să prezinte: declaraţie notarială a ambilor părinţi care să cuprindă acordul acestora; certificatul de cazier judiciar şi, dacă este cazul, documente din care să rezulte calitatea de persoană desemnată din cadrul unei societăţi comerciale autorizate, în condiţiile legii, să desfăşoare activităţi de transport internaţional de persoane.