În ultima parte a proiectului Erasmus „Growing up together - building future society together”, Familia „IceRoGer” (Islanda, România, Germania) s-a întâlnit în perioada 20 - 27 iunie, la Oradea.

Uniunea Femeilor Bihor, împreună cu cele două organizații străine, Municipality of Hafnarffjordur (Islanda) și Evangelische Kirchengemeinde zu Staaken (Germania) au încheiat ciclul de schimburi de experiențe în orașul de pe Crișul Repede. Proiectul a început în luna februarie a anului 2020, în Islanda, dar, din cauza pandemiei de Covid, proiectul a luat o pauză, pentru ca anul acesta să se desfășoare cele două etape rămase, și anume organizarea proiectului în Berlin, Germania, și în Oradea, România.

În cadrul celor trei schimburi de experiențe, echipele formate în total din aproximativ 45 de tineri, cu vârste cuprinse între 15 și 30 de ani, au abordat trei mari teme de actualitate în societatea cotidiană: poziția tineretului în societatea de azi, egalitatea de șanse și sustenabilitatea. Tinerii își doresc ca vocea lor să fie auzită atât la nivel local, cât și european, iar asta i-a ambiționat ca în toate întâlnirile la care au participat să adune cele mai bune idei pe care să le adapteze cerințelor fiecărei țări și pe care doresc să le transmită mai departe autorităților naționale și comisiilor de specialitate din Consiliul Europei.

Proiectul a fost coordonat de către președinta organizației Hajnalka - Annamaria Georgies, împreună cu noul coordonator al departamentului de tineret, Darius-Mihai Șomolan, profesor de matematică la Școala Gimnazială Nr. 1 Balc, arbitru de tenis FRT și membru al organizației UFB din anul 2016.

Participanții din partea României au fost: Dóra-Adél Fazekas, Teodora Gherdan, Victor - Antonio Georgies, Mihai-Călin Laza, Vanessa-Zlatka Pribek, Sarah-Elissa Pázmány-Jianu, Laura Lascu, Daria Dohan, Ana - Maria Dohan, Bianca Feric, Erhard Szabo, Cezar-Cristian-Mihai Moisa, Mara Andreea Chira Cioflan, Tamas Szabo.

În Oradea, proiectul a debutat în 22 iunie, cu o activitate desfășurată în Sala Mare a Primăriei, cu prima temă și anume a Tineretului în Societatea de azi. La eveniment au participat viceprimarul Arina Moș, comisarul șef de poliție Ioana Indrieș, din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, Miorița Săteanu, fondatorul Uniunii Femeilor Bihor Oradea, cea care a condus „destinele” organizației timp de 23 de ani și cetățean de onoare al municipiului Oradea, conf. univ. dr. Claudia Timofte, de la Facultatea de Drept din Oradea, doamna Ana Tărău, președinta Comisiei Județene în domeniul egalității de șanse între femei și bărbați din județul Bihor, precum și preotul Mihai Vătămănelu, vicarul general al Episcopiei Greco-Catolice de Oradea. În aceeași zi, la Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai”, tinerii au dezbătut proiectele prezentate și au găsit moduri prin care se pot implementa în comunitățile din care provin.

Pentru egalitatea de șanse, tinerii au organizat un workshop coordonat de cei din delegația Islandei care s-a axat pe comunicarea nonverbală, metodă care i-a ajutat pe tineri să își găsească mai ușor locul în societate și să se descopere.

În schimb, sustenabilitatea a fost abordată atât întreaga săptămână prin acțiuni de colectare selectivă și metode de reducere a risipei resurselor de care dispunem pentru a proteja mediul înconjurător, cât și printr-o vizită la Vadu Crișului la atelierul de olărit, Ceramică Albă - Vadu Crișului. Nu au lipsit nici activitățile de divertisment și recreere. Oaspeții s-au bucurat de plimbări în Băile Felix, la craterul de la Betfia și o excursie la Vadu Crișului, unde au avut ocazia de a parcurge un traseu montan prin Defileul

Crișului Repede până la Peștera Vadu Crișului, loc în care au vizitat bogățiile carstice ale județului și cascada de lângă peșteră și s-au bucurat de o baie în apele Crișului.

Ultima zi a fost dedicată descoperirii orașului Oradea, printr-un treasure-hunt care i-a purtat, pornind de la complexul Baroc, prin punctele de reper ale orașului Art Nouveau, aventura încheindu-se cu o vizită în Turnul Primăriei și un moment de relaxare în Parcul 1 Decembrie, participanții având sarcina și de a interacționa cu orădenii.

Darius ȘOMOLAN