Tinca - Elevi în vizită la vetrele milenare ale strămoşilor
În luna lui "brumărel", elevii din clasa a XI-a B a Liceului Teoretic "N. Jiga", conduşi de dirigintele lor, profesorul Ioan Mercea, au avut parte de o minunată excursie la vetrele strămoşilor noştri.
Porniţi din Câmpia Crişurilor, elevii au putut admira paleta coloristică a peisajului arămiu de toamnă, trecând prin "oraşul cu ruini latine Beiuş", după care autocarul a urcat serpentinele spre Vârfurile, poposind în Panteonul neamului românesc, Ţebea, pe Crişul Alb. În peisajul superb de toamnă, prin locuri încărcate de istorie şi legende, excursioniştii au adus omagiul lor bravilor eroi ai neamului care îşi dorm somnul de veci la Ţebea: Avram Iancu, Ioan Butean, Ioan Dragoş, precum şi celor căzuţi în războaiele mondiale. Gorunul lui Horea a rămas o amintire de neuitat. Oraşul Brad, din judeţul Hunedoara, şi-a prezentat cartea de vizită prin simbolurile sale: Muzeul Aurului şi renumitul liceu al moţilor "Avram Iancu". Pe parcursul itinerariului elevii au primit informaţii privind relieful, flora şi fauna acestor locuri de la profesorul de biologie dr. Aurelian Ilie. La Deva a urmat un popas binevenit în Ţara Dacilor, respectiv în cetatea medievală, recent renovată. Privit din străvechea cetate, peisajul zonei îşi etalează frumuseţile până în depărtări. În municipiul Hunedoara, Castelul Corvineştilor domină oraşul încărcat de istorie şi legende de neuitat, unde aproape fiecare stradă poartă amprenta Evului Mediu, amintind de principele Transilvaniei, Iancu de Hunedoara, şi de fiul acestuia, Matei Corvin. Şi, negreşit, Ulpia Traiana Sarmisegetusa mai păstrează încă un crâmpei din vatra milenara a strămoşilor. Elevii au revenit acasă pe acelaşi traseu, însoţiţi de tinerele profesoare Ioana Zîmbrea şi Ioana Ghiţ, impresionaţi de cele văzute, aducând prinosul lor de recunoştinţă strămoşilor noştri.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.