Disconfortul produs de întreruperile de apă caldă va atinge vârful în perioada 4 - 11 august, când întregul municipiu va rămâne fără apă caldă.

Ieri, viceprimarul Mircea Mălan a anunţat că această oprire la nivelul întregului oraş se impune în condiţiile în care trebuie înlocuite patru vane, respectiv trebuie realizată o subtraversare pe Calea Borşului. Lucrările se realizează în cadrul proiectului de înlocuire a reţelelor pe o lungime de 17,7 km. Potrivit lui Mălan, în acest moment, se lucrează pe 32 de tronsoane de pe Magistralele 1 şi 3. Gradul de execuţie este de 24,6%, înregistrându-se o întârziere de 1,6%. În ce priveşte licitaţia privind construirea unei centrale pe gaz, pe 15 iulie, Comisia de licitaţie a comunicat raportul privind declararea câştigătorului contractului de execuţie, asocierea SC Elsaco Engineering SA cu STC s.p.a. din Italia. Consiliul Naţional de Soluţionare a Constestaţiilor a respins contestaţia firmei descalificate iniţial, Asocierea SC Romelectro SA cu SC Istroenergo Group din Slovacia, iar comisia de licitaţie a decis atribuirea contractului firmei Elsaco. În următoarele zece zile, firmele participante au posibilitate să atace această decizie. Dacă acest lucru nu se va întâmpla, se va putea trece la semnarea contractului de execuţie. Riscul este unul major, din cauza faptului că Romelectro a depus deja o plângere la Curtea de Apel Oradea. "Această plângere nu ne împiedică să încheiem contractul. Va exista o clauză că îşi asumă responsabilitatea în cazul anulării licitaţiei", a precizat Mircea Mălan. Lucrările trebuie finalizate până în toamna anului viitor, când se va relua furnizarea agentului termic.