Reprezentanţii primăriei Ţeţchea alături de cei ai Fundaţiei Ruhama au evaluat ieri, rezultatele obţinute în urma parteneriatului din ultimii 4 ani, care a avut ca şi scop diminuarea deficitului social, educaţional, economic al familiilor rome din satul Telechiu, în raport cu restul populaţiei din sat.

Colaborare reuşită între administraţia locală şi ONG

Ieri, în prezenţa comunităţii locale, a reprezentanţilor instituţiilor statului cu competenţă în rezolvarea problemelor generate de diferenţele sociale, Primăria comunei Ţeţchea şi Fundaţia Ruhama au prezentant rezultatele şi perspectivele Centrului Multifuncţional Telechiu. Cu această ocazie au fost prezentate rezulatele procesului de dezvoltare comunitară ce au constat în construcţia a patru case sociale noi în anul 2010 alături de cele cinci locuinţe construite în 2006, pentru cele mai sărace familii. De asemenea, s-au prezentat rezultatele extinderii reţelei de apă şi a reţelei de curent electric spre colonia de romi, amenajarea drumului de acces la colonie din drum de pământ în drum pietruit şi alte rezultate care au presupus un efort constant şi o voinţă permanentă a Consiliului Local şi a instituţiilor locale. "Voinţa administrativă şi dorinţa de a ne implica activ în rezolvarea problemelor comunităţii de romi au stat la baza obţinerii rezultelor pozitive pe care le avem azi. Suntem preocupaţi să oferim şanse egale tuturor locuitorilor comunei noastre pentru ca fiecare dintre ei să poată deveni cetăţean activ", a precizat primarul comunei Ţeţchea, Bujor Chirilă.

Centru pentru educaţia romilor

Centrul Multifuncţional Telechiu a fost înfiinţat în anul 2010, în cadrul proiectului "Drum spre educaţie", implementat de Primăria comunei Ţeţchea, în parteneriat cu Fundaţia Ruhama şi Grupul de iniţiativă din comunitatea romă „Colonia  Telechiu", finanţat de Fondul Român de Dezvoltare Socială. Serviciul social permite astăzi sprijinirea comunităţii rome pentru noi aspiraţii şi pentru noi modele comportamentale prin cele trei componente dezvoltate: centru de zi pentru copii, serviciu de informare şi consiliere şi baie publică. De la începerea activităţii din luna iunie a anului trecut, centrul a oferit servicii unui pentru 50 de copii, a căror frecvenţă şcolară a fost mult crescută datorită participării la activităţile centrului de zi. De asemenea, 100 de adulţi din comunitate au beneficiat de informare şi consiliere, pe diferite teme de interes: pregătirea lor pentru a deveni activi pe piaţa muncii, obţinerea şi exercitarea diferitelor drepturi şi obligaţii cetăţeneşti, acces la diferite facilităţi, sănătate, educaţie, igienă etc. Componenta de baie publică a fost accesată de peste 100 de membri ai comunităţii, zilnic aceasta fiind la dispoziţia membrilor comunităţii pentru efectuarea igienei personale şi a igienei îmbrăcămintei. "Rezultatele sunt o consecinţă firească a unui parteneriat funcţional între Autoritatea Locală, Societatea Civilă şi Comunitate. Primăria şi Consiliul Local Ţeţchea reprezintă pentru noi un model de bună practică în istoria muncii Fundaţiei Ruhama în comunităţile de romi." a declarat Marian Daragiu, preşedintele Fundaţiei Ruhama.

Telechiu este prima localitate rurală din judeţul Bihor în care funcţionează un Centru Multifuncţional integrat în subordinea Administraţiei Publice Locale şi care s-a dezvoltat spre a oferi servicii de educaţie şi îngrijire timpurie  pentru toţi copiii 0-7 ani care se află în dificultate, fie de nutriţie, fie de educaţie, fie de acces la grădiniţă, fie copii ai căror părinţi lucrează ori ai căror părinţi au nevoie de a se dezvolta pentru a fi buni părinţi.