Taximetriştii, în vizorul Primăriei
Potrivit unei informări venite din partea Primăriei, pe raza municipiului Oradea, sunt autorizate să desfăşoare activitate de dispecerat taxi SC Compania City Trans, SC Hello, SC Savicom Fulger 2000, respectiv SC Start Taxi 2002. Serviciile de dispecerat sunt obligatorii pentru toate taxiurile transportatorilor autorizaţi, care îşi desfăşoară activitatea în municipiul Oradea şi se vor executa pe bază de contract de dispecerizare. Preţul unui contract de dispecerizare reprezintă suma tarifelor de dispecerizare aplicate pentru fiecare autovehicul taxi deservit pentru care s-a emis autorizaţie taxi valabilă. Lipsa ecusoanelor sau a unuia dintre documentele prevăzute la controlul efectuat de autorităţile abilitate impune reţinerea autorizaţiei taxi sau a copiei conforme a autorizaţiei de transport, după caz, comunicându-se imediat această masură către persoana desemnată de reprezentantul autorităţii care realizează controlul, până când se face dovada existenţei şi valabilităţii documentelor respective, precum şi aplicarea sancţiunilor contravenţionale prevăzute de art. 55 din Legea nr.38/2003, modificată şi completată.
În cazul imposibilităţii transportatorului autorizat de a face dovada existenţei sau valabilităţii ecusoanelor ori a unuia dintre documentele respective, în maximum 30 de zile, autorizaţia taxi sau copia conformă respectivă se retrage, odată cu ecusoanele. Autorizaţia taxi sau copia conformă retrasă se va atribui altui transportator autorizat, în procedura de atribuire prevăzută de lege.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.