Un şofer neatent a provocat, ieri, avarierea a două vehicule după ce nu a păstrat distanţa corespunzătoare faţă de maşina care circula în faţa sa. Din fericire, coliziunea s-a soldat doar cu pagube materiale, nici unul dintre cei implicaţi nefiind rănit.

Incidentul s-a produs ieri, pe DJ 797, pe Calea Sântandreiului. Potrivit poliţiştilor, şoferul unei dubiţe nu a păstrat distanţa regulamentară faţă de un autocamion care circula în faţa sa, lovindu-l din spate. În urma impactului, nimeni nu a fost rănit, dar ambele vehicule au fost avariate. Cu toate că urmările neatenţiei bărbatului aflat la volan nu au fost grave, pompierii au fost solicitaţi să intervină la faţa locului după ce din rezervoarele vehiculelor a început să curgă combustibil. "În urma unei solicitări primite prin 112, Detaşamentul 1 de pompieri Oradea din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Crişana" a intervenit la evenimentul produs pe Calea Sântandreiului. Pompierii militari au acţionat pentru asigurarea măsurilor PSI şi spălarea carosabilului de lichidul combustibil rezultat în urma producerii accidentului", a precizat lt. Camelia Roşca, purtătorul de cuvânt al ISU Bihor. Poliţiştii au demarat cercetările, în funcţie de rezultatul acestora urmând ca şoferul vinovat de tamponare să fie tras la răspundere.