Peste 30 de copii și tineri din cadrul Asociației Down au participat, zilele trecute, la prima ediție a taberei „Un curcubeu de zâmbete”, care s-a desfășurat la Pădurea Neagră, fiind o experiență de neuitat pentru toți participanții.

Asociația Down Oradea România a organizat, în perioada 11-14 august, o tabără la Pădurea Neagră. Beneficiarii acesteia au fost atât copiii și tinerii din cadrul asociației, cât și părinții și frații acestora. Împreună, ei au realizat lucruri frumoase la atelierele de pictură și au confecționat felicitări. O provocare la care au răspuns cu mare bucurie a fost aceea în care și-au lăsat „amprentele”, în diferite culori, pe un cearșaf alb. Totodată, a fost organizată și o mică petrecere, cu ocazia premierii tinerilor, și au fost pregătite două pricesne, la marele praznic al Adormirii Maicii Domnului. Invitații speciali ai evenimentului au fost interpreta Violeta Pușcaș, care a susținut un frumos moment muzical, și kinetoterapeutul Hozso Tamas, care a oferit părinților informații despre mișcare, în general, dar și despre exercițiile pe care să le facă tinerii.

„Scopul taberei a fost dezvoltarea creativității la tinerii și copiii din cadrul asociației, dar și dezvoltarea abilităților lor în cadrul atelierelor de creație. Totodată, evenimentul a fost un bun prilej pentru părinții tinerilor de a se cunoaște mai bine. Proiectul a fost finanțat de Direcția Social Comunitară Bihor”, ne-a declarat Laura Suiugan, asistent social în cadrul Asociației Down Oradea și coordonator al proiectului.