Sute de vitezomani, sancţionaţi de Poliţia Rutieră
În timpul raziilor efectuate în intervalul 9 - 11 martie a.c., de poliţiştii Serviciului Rutier, aceştia au aplicat 513 sancţiuni contravenţionale şi au fost reţinute în vederea suspendării 26 de permise de conducere. Circa 50%, mai exact 257 din sancţiunile aplicate la sfârşit de săptămână, au fost pentru depăşirea limitelor legale de viteză. Alţi 12 conducători auto au fost sancţionaţi pentru efectuarea unor depăşiri neregulamentare, cinci, pentru că au fost prinşi în trafic sub influenţa alcoolului, 41 de şoferi, pentru că nu au respectat prevederile legale privind portul centurii de siguranţă, iar 20 de pietoni, pentru nerespectarea regulilor privind traversarea părţii carosabile. Poliţiştii au aplicat sancţiuni în valoare totală de 48.007 lei.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.