Primăria Oradea experimentează mai nou metode neconvenţionale pentru tratarea asfaltului de pe străzile din municipiu, una dintre acestea fiind folosită la sfârşitul săptămânii trecute pe strada Postăvarului, aflată în zona centrală a oraşului. Alegerea acestei străzi de către conducerea PMO a avut drept motivaţie faptul că astfel de tratamente se fac doar pe artere înguste care prezintă fisuri şi gropi în asfalt. Oferta a venit din partea unei firme din judeţul Mureş în colaborare cu o firmă germană, costurile fiind suportate de acestea. Tratamentul a constat în turnarea unei emulsii, peste care s-a aşternut un strat de criblură. Chiar dacă rezultatele "experimentului" vor fi analizate abia peste o lună, specialişti din cadrul Primăriei s-au pronunţat, deja, împotriva acestei soluţii tehnice. Motivele invocate de aceştia sunt că griblura nu este rigidizată de emulsia asfaltică, un astfel de tratament înfundă canalizarea pluvială şi, în plus, strada va fi impracticabilă în zilele caniculare. Chiar dacă oferta pare destul de generoasă, municipalitatea neplătind nimic pentru experimentul făcut, în realitate aceasta poate fi considerată o tentativă de a pătrunde pe piaţa orădeană în condiţiile în care Primăria se pregăteşte să scoată la licitaţie toate lucrările de asfaltare a străzilor de pe raza municipiului.