Mihai Neșu a cumpărat pământul pe care va construi Complexul de recuperare pentru copii și tineri cu dizabilități neuromotorii „Sfântul Nectarie”.

Vineri, 31 ianuarie, Mihai Neșu a semnat actele de cumpărare a pământului pe care va construi Complexul de recuperare pentru copiii și tinerii cu dizabilități neuromotorii. Terenul se află în Cihei, la 6 km de centrul Oradiei, are o suprafață de 2,3 hectare, 2 fronturi stradale de 95 metri și a costat 210.000 euro. Pe această cale, Mihai Neșu mulțumește tuturor donatorilor și sponsorilor, care au contribuit pentru strângerea banilor de teren.

 

„Cred în minuni!”

În data de 1 decembrie 2019, Mihai Neșu a lansat Campania „Cred în minuni”, o campanie prin care orice persoană care are un telefon mobil poate dona lunar 2 euro, printr-un unic sms, cu mesajul CRED la numărul 8844, pentru construirea Complexului de recuperare pentru tineri și copii cu dizabilități neuromotorii „Sfântul Nectarie”.

Mihai Neșu sprijină activ copiii cu paralizie cerebrală, sindrom Down și autism încă din anul 2015, prin intermediul Centrului de recuperare caritabil Sfântul Nectarie, unde oferă terapii precum kinetoterapie, logopedie, hidroterapie, echitație, psihopedagogie specială, Therasuit, atât copiilor cu dizabilități din Bihor cât și copiilor din alte 19 județe ale țării.

În urma experienței zilnice în domeniul recuperării neuromotorii, cu peste 170 de copii în total, echipa Fundației Mihai Neșu și conducerea au ajuns la concluzia că întreaga activitate prezentă, desfășurată într-un spațiu de 230 mp, în chirie, între blocuri, nu este suficientă pentru recuperarea copiilor și nu mai permite spațiu de extindere, în condițiile în care solicitările de înscriere la terapii, din partea părinților, sunt în continuă creștere.

Copiii care au început recuperarea în cadrul fundației au nevoie de terapie și după vârsta de 14 ani și, mai mult decât atât, au nevoie de activități în aer liber, de contact cu lumea reală, de socializare și de activități care să îi ajute în timp să aibă o meserie, să se integreze în societate.

 

Ce aduce nou Complexul?

Un concept nou de societate întreprinzătoare, integrativă, susținătoare, prin care cetățenii din Bihor și alte localități pot beneficia de servicii de agrement oferite de Fundația Mihai Neșu, contribuind, în același timp, la o cauză nobilă. Mai exact, aceștia vor putea închiria o sală de petreceri, își vor putea duce copiii la înot, la echitație, vor putea mânca la Nectibarul fundației, vor putea face terapie horticolă, se vor putea plimba relaxați în grădinile senzoriale ale complexului, iar banii de pe aceste servicii vor susține serviciile social-medicale de recuperare ale copiilor și tinerilor cu dizabilități. Proiectul oferă o transparență totală asupra activității, centrul de recuperare fiind în mijlocul zonei de agrement.

Din punct de vedere al noutăților pentru recuperarea copiilor și tinerilor cu dizabilități se vor crea noi spații precum: piscină pentru hidroterapie; solare pentru terapie horticolă; mini-fermă de animale - cu capre, găini, ponei și animale de terapie - atât pentru echitație cât și pentru dezvoltarea deprinderilor gospodărești ale copiilor și tinerilor; Necti Bar și Salad Bar; spații de cazare pentru familiile copiilor cu dizabilități, care vin la terapie din alte orașe; grădini senzoriale pentru stimulare senzorială și relaxare; mai multe săli de terapie atât pentru copii cât și pentru tineri; terapii de grup și ateliere de dezvoltare a deprinderilor de viață independentă; spațiu de închiriat pentru petreceri, ateliere cu copii; loc de joacă adaptat pentru copii cu dizabilități.

Întregul complex de recuperare este estimat la o sumă de 3.5 milioane de euro.

 

Vrei să te implici?

Susținătorii Fundației Mihai Neșu pot contribui prin donații individuale, trimiterea unui sms cu textul CRED la 8844 pentru donarea a 2 euro lunar sau prin completarea formularului 230 de redirectionare a 3,5% din impozitul pe venit pentru Fundația Mihai Neșu. Firmele pot avea o contribuție majoră pentru susținerea construcției Complexului de recuperare „Sfântul Nectarie” prin direcționarea a 20% din impozitul pe profit pentru Fundația Mihai Neșu, suma integral deductibilă deoarece Fundația Mihai Neșu este furnizor de servicii sociale acreditat cu un serviciu licențiat. Contractul de sponsorizare poate fi descărcat de pe site-ul mihainesufoundation.com, categoria „Cum pot contribui”.

Informații suplimentare se pot obține la nr. 0721.366.252 sau scriind pe adresa de e-mail: info@mnf.ro.

Cu ajutorul oamenilor de bine, Mihai Neșu speră să strângă banii necesari proiectului până în toamna acestui an.