SOS Dogs îşi extinde activitatea şi în judeţ
Fundaţia pentru Protecţia Câinilor Comunitari SOS Dogs intenţionează să se extindă la nivelul întregului judeţ. Proiectul va costa, pentru următorii trei ani, aproximativ 1 milion de euro.
Preşedintele SOS Dogs, Robert Smith, a precizat că, de când funcţionează în Oradea, Fundaţia a sterilizat 5.120 câini şi a reuşit să dea spre adopţie 1.800 de patrupede. Proiectul de extindere a acţiunii fundaţiei şi în judeţ a fost conceput din cauză că s-a constatat că sunt mulţi câini abandonaţi care ajung în Oradea din alte localităţi. În acest moment, în Bihor, acţionează cinci echipe: una în Oradea, una în Zona Metropolitană, două în partea sudică (Ştei-Beiuş) şi una în nord, la Marghita. Acestea au reuşit deja sterilizarea a 937 de câini. "Deşi SOS Dogs în Oradea este un succes, ne confruntăm totuşi cu o problemă. Abandonul câinilor în afara oraşului, inclusiv cutii cu pui", a precizat Robert Smith. Acesta a adăugat că extinderea serviciilor oferite de fundaţie în judeţ va costa, în acest an, 400.000 euro, în anul 2008 - 300.000 euro, iar în 2009 - 275.000 euro. "Vrem să demonstrăm că sterilizarea şi returnarea câinilor este mai eficientă decât uciderea lor", a încheiat preşedintele SOS Dogs.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.