Scriu aceste rânduri în calitate de cleric, îndemnat de dragostea pentru Biserică şi respectul faţă de cei care sunt rânduiţi de Dumnezeu să o păstorească (atât faţă de cei care au fost, cât şi faţă de cei care sunt şi vor fi), fără a-mi rezerva dreptul de apreciere faţă de vrednicia cuiva. Ca, poate, mulţi alţii, când citesc un articol denigrator la adresa unei persoane sau instituţii, mă întreb cine şi ce interes are să săvârşească acest lucru? Cine se ascunde în spatele acestor „reportaje” în care, de cele mai multe ori, persoanelor implicate nu le apar numele? Nu de puţine ori, în spatele unor astfel de articole, sunt persoane certate cu ortodoxia sau "prieteni" ai unor culte reînfiinţate după 1989 şi care urmăresc câştiguri materiale. Din nefericire, de data aceasta, lucrurile sunt mult mai grave. Se pare că denigrarea PS Sofroniu într-o parte a presei locale este un rezultat al unor lupte interne şi răzbunări ale unora care pun ambiţiile personale mai presus de bunul mers al Bisericii. Este trist că aceste lucruri se întâmplă tocmai acum, când, pentru a rezista momentelor grele prin care trecem, ar fi nevoie să fim uniţi. La puţin timp după eliberarea din funcţie a unor persoane din conducerea episcopiei noastre, a apărut articolul "Scindarea Episcopiei". Însuşi titlul a fost incorect. Nu este vorba de o scindare, ci de o reorganizare strategică din care are mai mult de câştigat Sălajul. Cu acest prilej, sălăjenii nu mai sunt conduşi de la Oradea, ci au un episcop al lor. Acesta este şi motivul pentru care sălăjenii aşteaptă cu nerăbdare de mult timp acest moment. Dacă PS Sofroniu ar fi fost un om "plin de mândrie" şi "dornic de putere" sau "dictator", ar fi luptat cu dinţii să rămână "stăpân" peste două judeţe, aşa cum a fost ales de Sf. Sinod. Un alt aspect este cel al apărării în faţa ofensivei uniatismului. Dacă sub 200.000 de greco-catolici în Ardeal au cinci episcopi (unui episcop greco-catolic revenindu-i sub 40.000 de credincioşi, aproape cât unui protopop ortodox) de ce ortodocşii să nu aibă măcar câte un episcop în fiecare judeţ? Cine şi de ce are interesul să boicoteze înfiinţarea noii Episcopii a Sălajului? Câteva săptămâni mai târziu, a apărut articolul "Sofronie cel rău". Din titlu, dar şi din conţinutul articolului se observă că ţinta este aceeaşi persoană. Asupra acestui aspect nu mă opresc, căci o poziţie a celui lezat a fost dată deja în cotidianul „Realitatea Bihoreană” din 13 august 2007. Mă voi opri mai mult la cel de al treilea articol denigrator "Dictatura Sofronie". Atât titlul, cât şi părerile personale ale ziaristului sunt departe de realitate. Din ceea ce s-a scris se observă că reporterul nu are cunoştinţe teologice. Diferenţa dintre un tablou şi o icoană este foarte mare. Icoanele sfinţilor au aureolă în jurul capului, iar tablourile arhiereului nu au nici pe departe o asemenea aureolă (aspectul teologic a fost prezentat mai pe larg în „Crişana” de către dl. prof. Constantin Mălinaş). Referitor la afirmaţiile aberante ale domnului Dan Ciachir, consemnate de un săptămânal local, cum că tablourile PS Sofroniu în bisericile din eparhia noastră sunt un gest de "mândrie arhierească" şi "nicăieri în ţară nu se practică aşa ceva", aş aminti că în multe locuri în ţară se găsesc tablouri cu episcopul locului pe scaunul arhieresc din biserici. Am întâlnit biserici în judeţul Alba unde pe scaunul arhieresc se afla chipul IPS Andrei, în Moldova am văzut în multe biserici, pe scaunul arhieresc, chipul IPS Daniel, în judeţul Sibiu, chipul IPS Laurenţiu etc. Însăşi denumirea de scaun arhieresc arată că acel scaun este al arhiereului locului, acesta existând în altar şi pronaos ca semn de autoritate episcopală. La hirotonie, preotul unei parohii depune un jurământ de ascultare şi supunere canonică faţă de arhiereul locului. În urmă cu câţiva ani, am primit de la PS Ioan Mihălţan trei tablouri cu chipul său pe care le-am pus în biserică, în paraclis şi în bibliotecă. Aceste tablouri le păstrez şi astăzi deoarece am un respect deosebit faţă de Preasfinţia Sa, cu atât mai mult cu cât mi-a dat harul preoţiei prin punerea mâinilor. Acelaşi Dan Ciachir a mai scris un articol denigrator la adresa PS Sofroniu în ziarul ZIUA. Ţinând seama de relaţiile foarte strânse dintre domnul Ciachir şi pr. Ioan Al. Mizgan, ar fi frumos şi poate folositor ca atunci când mai face astfel de declaraţii despre episcopul Oradiei să-l consulte şi pe acesta, căci într-o perioadă i-a fost consilier cultural. În concluzie: tabloul episcopului locului pe scaunul arhieresc din biserică arată semn de preţuire şi supunere faţă de autoritatea bisericească. Şi ce e rău în asta? Oare cine şi de ce doreşte subminarea autorităţii PS Sofroniu în eparhia în care a fost ales de Sf. Sinod? Şi, până la urmă, cine este "cel rău"? Sofroniu sau cei care îl boicotează? Mă opresc aici deocamdată, fără a da numele celor în cauză, dar cine are urechi de auzit să audă...