Şi în anul 2010 salvamontiştii bihoreni şi-au făcut datoria, fiind solicitaţi să intervină în nenumărate cazuri. Aceştia au fost prezenţi la salvări de persoane, la finalizarea unor lucrări de amenajare a circuitelor turistice sau au asistat diferite competiţii sportive ori turistice.

Pe parcursul anului 2010, salvamontiştii bihoreni au salvat şi recuperat 175 de persoane, fiind prezenţi la 32 de intervenţii în timpul iernii şi la alte 70 de intervenţii pe timpul verii. Din cele 175 de persoane salvate şi recuperate, 59 s-au rătăcit ori au rămas blocate pe traseele turistice. Totodată, pe parcursul anului trecut s-au efectuat lucrări de degajare a potecilor şi de refacere a marcajelor turistice pe 6 trasee, fiind amplasate 45 de indicatoare dintre care 31 noi. Au fost refăcute şi balustradele din cablu sau lanţ, deteriorate fie de turişti, fie de viituri sau avalanşe, fiind utilizaţi în total circa 40 m lanţ şi 46 ancore de oţel, pe canionul Galbenei şi Circuitul Cetăţile Ponorului (zona Padiş), respectiv „Via ferrata" la Peştera Ungurului (Defileul Crişului Repede). Au fost finalizate lucrări de amenajare şi au fost omologate de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului patru trasee turistice montane noi, localizate în zona sudică a judeţului, 3 în masivul Bihor şi 1 în masivul Codru Moma. De asemenea, s-au reechipat topurile, precum şi unele puncte de asigurare aferente traseelor din perimetrul zonei de escaladă „Faleza Zenovia" - Şuncuiuş. În decembrie anul trecut a intrat în funcţiune baza Salvamont de la Vârtop, investiţie realizată în cadrul programului "Dezvoltarea infrastructurii turistice în zona montană înaltă", implementat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului. Baza deserveşte zona turistică Vărtop, urmând să fie şi centru de informare turistică. Tot pe parcursul anului 2010, 870 de persoane au beneficiat de asistenţa Salvamont în cadrul unor competiţii sportive sau turistice organizate în zona montană a Bihorului, dintre care cele mai importante au fost „Xtrem Triathtlon Oradea 2010", „Iron-bike Bihor 2010" şi „Trekk-enduro Leşu60 2010". "Prin înfiinţarea în cadrul SJ Salvamont-Salvaspeo Bihor a Comisiei Judeţene de Alpinism - cu atribuţii în monitorizarea stării traseelor de alpinism şi escaladă din Bihor, avizarea lucrărilor de amenajare ori reamenajare trasee, în colaborare cu custozii ariilor protejate, judeţul Bihor înregistrează o nouă premieră la nivel naţional", a precizat Adi Marin, vicepreşedinte SJ Salvamont-Salvaspeo Bihor.

Intervenţii şi în 2011

Cu toate că vremea neobişnuit de caldă din această iarnă a compromis până în prezent sezonul de schi, salvamontiştii bihoreni care deservesc Baza Vârtop nu au dus lipsă de activitate. Până în prezent 8 accidentaţi au necesitat acordarea de prim-ajutor medical, spectrul clinic incluzând traumatisme de coloană, traumatisme craniene, fracturi şi entorse. În ultimul weekend o echipă Salvamont a recuperat din Padiş o persoană rătăcită şi a acordat primul ajutor alteia care a suferit o fractură la nivelul gleznei.