Sistem informatic performant pentru Spitalul Municipal
Consilierii locali au aprobat, în şedinţa ordinară din această lună, proiectul care prevede implementarea unui sistem informatic integrat în vederea gestionării activităţii medicale şi administrative. Având în vedere că infrastructura serviciilor de sănătate este încă slab dezvoltată şi că managementul asistenţei medicale la Spitalul Clinic Municipal "Dr. Gavril Curteanu" Oradea este asigurat de Consiliul Local Oradea, proiectul pentru implementarea unui sistem informatic integrat va duce la eficientizarea actului medical atât prin micşorarea timpilor necesari prelucrării datelor pacienţilor, cât şi prin reducerea costurilor legate de investigaţiile necesare. Spitalul Municipal a întocmit proiectul, urmând ca acesta să fie depus în vederea obţinerii unei finanţării pe fonduri structurale pentru domeniul de intervenţie "Dezvoltarea şi creşterea eficienţei serviciilor publice electronice". Valoarea totală a proiectului este de 2.024.400 lei, din care 2% reprezintă contribuţia municipalităţii.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.