Semnarea contractului pentru reabilitarea Centrului de scleroză multiplă
Ieri, la Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest din Cluj-Napoca a fost semnat de către municipalitatea orădeană contractul de finanţare pentru "Reabilitarea, modernizarea şi extinderea Centrului de zi pentru persoane cu scleroză multiplă din municipiul Oradea". Valoarea totală a proiectului se rdiciă la 2,9 milioane lei. În zilele următoare, Agenţia de Dezvoltare Regională şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului va semna şi contractul pentru finanţare.
Proiectul prevede reabilitarea unei suprafeţe de 904 mp, reprezentând spaţii de la parter şi etaj, prin această investiţie urmărindu-se transformarea imobilului situat pe strada Buzăului nr. 2 B într-un centru modern adaptat persoanelor cu dizabilităţi, pentru petrecerea timpului într-un mediu plăcut. Se urmăreşte creşterea gradului de accesibilitate în aceste spaţii, ţinând cont de faptul că imobilul nu corespunde cerinţelor de accesibilitate, lipsind rampele de acces sau accesor pentru etajul I, care astfel nu poate fi utilizat. Proiectul prevede şi dotarea cu aparate necesare recuperării, cum ar fi: paralele reglabile, steper cu braţe cilindru pentru rulări, bancă pentru gimnastică, bicicletă ergonomică etc. Valoarea proiectului se ridică la 2,9 milioane de lei, din care 85% reprezintă fonduri structurale. Durata de realizare a investiţiei este de 12 luni. Odată semnat acest contract, municipiul Oradea va ajunge la un număr de şapte proiecte contractate pe Axa prioritară 3 - "Îmbunătăţirea infrastructurii sociale" a Programului Operaţional Regional 2007-2013.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.